Citește Biblia TLM 1 Tesaloniceni capitolul 3

Setări Biblia
Fapt 26.7
şi a cărei împlinire cele douăsprezece triburi ale noastre speră să o primească îndeplinind cu zel pentru el un serviciu sacru noapte şi zi. Pentru această speranţă sunt acuzat de iudei, o, rege!
2Tim 1.3
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu — pentru care îndeplinesc cu o conştiinţă curată un serviciu sacru cum au făcut strămoşii mei — că neîncetat îmi aduc aminte de tine în implorările mele, noapte şi zi,
Rom 1.10-11
implorând ca acum, dacă este voinţa lui Dumnezeu, să reuşesc în sfârşit să vin la voi.
Rom 15.32
şi, când voi ajunge la voi cu bucurie după voinţa lui Dumnezeu, să mă înviorez împreună cu voi.
1Tes 2.17
Dar noi, fraţilor, când am fost despărţiţi de voi pentru scurt timp — în ce priveşte persoana, nu inima —, ne-am străduit mult mai mult decât de obicei, având o mare dorinţă, să vă vedem faţa.
2Cor 13.9-11
Desigur, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi plini de putere. Şi pentru aceasta ne rugăm: îndreptarea voastră.
Pagina 1 din 1
capitolul 3 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 3 >> Citește Biblia TLM 1 Tesaloniceni capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~