Citește Biblia TLM Tit capitolul 2

Setări Biblia
11. Pentru că bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, care aduce salvare pentru oameni de orice fel, s-a arătat,
Rom 5.15
Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala. Căci, dacă prin greşeala unui singur om au murit mulţi, bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu şi darul său împreună cu bunătatea nemeritată a unui singur om, Isus Cristos, s-au înmulţit cu atât mai mult pentru mulţi. ;Tit 3.4-5
Totuşi, când bunătatea Salvatorului nostru, Dumnezeu, şi iubirea lui faţă de oameni s-au arătat, ;1Pet 5.12
Prin Silvan, un frate fidel, cum îl consider, v-am scris în câteva cuvinte ca să vă încurajez şi să vă mărturisesc cu stăruinţă că aceasta este adevărata bunătate nemeritată a lui Dumnezeu; în ea să rămâneţi neclintiţi. ;Luc 3.6
Orice carne va vedea cum va aduce Dumnezeu salvarea»“. ;Ioan 1.9
Adevărata lumină care luminează orice fel de oameni urma să vină în lume. ;1Tim 2.4
care vrea ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului. ;SMS
12. învăţându-ne să respingem tot ce este lipsit de pietate şi dorinţele lumeşti şi să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate şi cu devoţiune sfântă în actualul sistem,
Luc 1.75
cu loialitate şi dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre. ;Rom 6.19
Vă vorbesc prin cuvinte omeneşti, din cauza slăbiciunii cărnii voastre: aşa cum v-aţi prezentat mădularele ca sclave necurăţiei şi nelegiuirii pentru nelegiuire, tot aşa prezentaţi-vă acum mădularele ca sclave dreptăţii pentru sfinţenie. ;Efes 1.4
aşa cum ne-a ales în unitate cu el înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea lui, în iubire. ;Col 1.22
acum el v-a împăcat din nou prin corpul de carne al aceluia, prin moartea lui, ca să vă prezinte înaintea lui Dumnezeu sfinţi, fără defect şi liberi de orice acuzaţie, ;1Tes 4.7
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie. ;1Pet 4.2
pentru ca restul timpului său în carne să nu-l mai trăiască după dorinţele oamenilor, ci după voinţa lui Dumnezeu. ;1Ioan 2.16
pentru că tot ce este în lume — dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă — nu provine de la Tatăl, ci provine din lume. ;SMS
13. în timp ce aşteptăm fericita speranţă şi manifestarea glorioasă a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru, Cristos Isus,
1Cor 1.7
astfel că nu duceţi lipsă de niciun dar, în timp ce aşteptaţi cu nerăbdare revelarea Domnului nostru Isus Cristos. ;Filip 3.20
Cât despre noi, cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm cu nerăbdare un salvator, pe Domnul Isus Cristos, ;2Pet 3.12
aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova, din cauza căreia cerurile, fiind în flăcări, se vor descompune şi elementele, fiind foarte încinse, se vor topi! ;Fapt 24.15
Şi am în Dumnezeu speranţa pe care o nutresc şi oamenii aceştia: că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi. ;Col 1.5-23
datorită speranţei, a cărei împlinire vă aşteaptă în ceruri. Despre această speranţă aţi auzit mai înainte, când vi s-a anunţat adevărul — această veste bună —, ;Tit 1.2
pe baza speranţei vieţii veşnice pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o înainte de timpurile de demult, ;Tit 3.7
pentru ca, după ce am fost declaraţi drepţi prin bunătatea sa nemeritată, să devenim moştenitori potrivit speranţei vieţii veşnice. ;Col 3.4
Când Cristos, viaţa noastră, va fi dezvăluit, veţi fi dezvăluiţi şi voi împreună cu el în glorie. ;2Tim 4.1-8
Îţi poruncesc solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care trebuie să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi, şi prin manifestarea sa şi prin regatul său: ;Evr 9.28
tot aşa şi Cristos a fost oferit ca jertfă doar o dată, ca să poarte păcatele multora. Iar a doua oară când va apărea, nu va avea legătură cu păcatul, ci va fi văzut de cei care îl aşteaptă cu nerăbdare pentru salvare. ;1Pet 1.7
pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi este încercat prin foc, să fie găsită drept motiv de laudă, glorie şi onoare la revelarea lui Isus Cristos. ;1Ioan 3.2
Iubiţii mei fraţi, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a dezvăluit încă. Dar ştim că, atunci când va fi dezvăluit el, vom fi ca el, pentru că îl vom vedea aşa cum este. ;SMS
14. care s-a dat pe sine pentru noi ca să ne elibereze de orice fel de nelegiuire şi să-şi cureţe un popor care să fie al lui, zelos pentru lucrări bune.
Gal 1.4
El s-a dat pe sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din actualul sistem rău, după voinţa Dumnezeului şi Tatălui nostru, ;Gal 2.20
Şi sunt ţintuit pe stâlp cu Cristos. Nu mai sunt eu cel care trăieşte, ci Cristos trăieşte în unitate cu mine. Într-adevăr, viaţa pe care o trăiesc acum în carne o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine. ;Efes 5.2
şi umblaţi mereu în iubire, aşa cum şi Cristos v-a iubit şi s-a dat pe sine pentru voi ca ofrandă şi jertfă lui Dumnezeu cu mireasmă plăcută. ;1Tim 2.6
care s-a dat pe sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi — despre aceasta se va depune mărturie la timpul fixat. ;Evr 9.14
cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, printr-un spirit veşnic, s-a oferit pe sine fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţa conştiinţa de lucrări moarte ca să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeul cel viu! ;Ex 15.16
Frica şi groaza îi vor cuprinde. De măreţia braţului tău, vor încremeni ca piatra până când va trece poporul tău, o, Iehova, până când va trece poporul pe care l-ai adus în existenţă. ;Ex 19.5
Şi acum, dacă veţi asculta cu atenţie de glasul meu şi dacă veţi respecta legământul meu, veţi deveni proprietatea mea specială dintre toate popoarele, fiindcă tot pământul este al meu. ;Deut 7.6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău. Dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului, pe tine te-a ales Iehova, Dumnezeul tău, să devii poporul său, o proprietate specială. ;Deut 14.2
Căci eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău, şi Iehova te-a ales ca să fii poporul său, o proprietate specială dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului. ;Deut 26.18
Iar Iehova te-a făcut astăzi să spui că vei deveni poporul său, o proprietate specială, aşa cum ţi-a promis, şi că vei respecta toate poruncile sale, ;1Pet 2.9
Dar voi sunteţi „un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţaţi pretutindeni virtuţile“ celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată. ;Efes 2.10
Căci suntem lucrarea mâinilor sale şi am fost creaţi în unitate cu Cristos Isus pentru lucrări bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele. ;Tit 3.8
Cuvântul este fidel şi vreau ca întotdeauna să afirmi cu tărie aceste lucruri, pentru ca aceia care cred în Dumnezeu să se gândească mereu să facă fapte bune. Aceste lucruri sunt bune şi folositoare oamenilor. ;SMS
15. Continuă să vorbeşti aceste lucruri, să îndemni şi să mustri cu toată autoritatea de a porunci. Nimeni să nu te dispreţuiască!
2Tim 4.2
predică cuvântul şi fă lucrul acesta cu sentimentul urgenţei în timpuri prielnice, în timpuri dificile, mustră, ceartă, îndeamnă cu îndelunga răbdare şi arta de a preda. ;1Tim 4.12
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea. Dimpotrivă, fii un exemplu pentru cei fideli, în vorbire, în purtare, în iubire, în credinţă, în castitate. ;SMS

Pagina 2 din 2
capitolul 2 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Tit >> Citește Biblia TLM Tit capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~