Citește Biblia TLM Evrei capitolul 2
Deut 33.2El a zis:
„Iehova a venit din Sinai
şi a scânteiat peste ei din Seir.
A strălucit din regiunea muntoasă Paran
şi cu el erau miriade sfinte,
iar la dreapta sa erau războinicii lui.
Ps 68.17Carele de război ale lui Dumnezeu sunt cu zecile de mii, mii şi mii.
Iehova a venit de la muntele Sinai în locul sfânt.
Fapt 7.53voi, care aţi primit Legea transmisă prin îngeri, dar n-aţi respectat-o“.
Gal 3.19Atunci de ce este Legea? Ea a fost adăugată ca să scoată în evidenţă fărădelegile, până când avea să vină sămânţa căreia i se făcuse promisiunea. Ea a fost transmisă prin îngeri, prin mâna unui mediator.
Num 15.30-31Dar dacă un suflet — fie israelit din naştere, fie locuitor străin — face în mod intenţionat ceva, blasfemiindu-l pe Iehova, atunci sufletul acela trebuie nimicit din mijlocul poporului său.
Deut 4.3Propriii voştri ochi au văzut ce a făcut Iehova în cazul lui Baal-Peor: pe orice om care a umblat după Baal-Peor, Iehova, Dumnezeul tău, l-a nimicit din mijlocul tău.
Deut 17.2-12Dacă în mijlocul tău, în vreunul dintre oraşele pe care ţi le dă Iehova, Dumnezeul tău, este găsit un bărbat sau o femeie care practică ce este rău în ochii lui Iehova, Dumnezeul tău, şi încalcă legământul său,
Deut 27.26«Blestemat este cel care nu pune în aplicare cuvintele acestei legi ca să le împlinească». (Şi tot poporul să zică: «Amin!»)
Pagina 1 din 1
meniu prim"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~