Citește Biblia TLM Evrei capitolul 8

Setări Biblia
1. Dar, în ce priveşte lucrurile despre care discutăm, iată punctul principal: Noi avem un astfel de mare preot şi el s-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri,
2. un slujitor public al locului sfânt şi al adevăratului cort, pe care Iehova l-a ridicat, nu omul.
3. Căci orice mare preot este numit ca să ofere atât daruri, cât şi jertfe. De aceea era necesar ca şi el să aibă ceva de oferit.
4. Astfel, dacă ar fi pe pământ, el n-ar fi preot, fiindcă sunt oameni care oferă daruri potrivit Legii,
5. dar ei îndeplinesc un serviciu sacru ca reprezentare simbolică şi ca umbră a lucrurilor cereşti; aşa cum Moise, când se pregătea să ridice cortul, a primit porunca divină: „Să faci toate lucrurile după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“.
6. Dar acum Isus a primit un serviciu public mai minunat, astfel că este şi mediatorul unui legământ cu atât mai bun, care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune.
7. Căci, dacă primul legământ ar fi fost ireproşabil, n-ar mai fi fost nevoie de al doilea,
8. pentru că el face într-adevăr reproşuri poporului când spune: „Iată că vin zile, zice Iehova, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,
9. nu ca legământul pe care l-am făcut cu strămoşii lor în ziua în care i-am apucat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, fiindcă n-au rămas în legământul meu. De aceea, nu m-am mai îngrijit de ei, zice Iehova“.
10. „Căci iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Iehova: Voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu.

Pagina 1 din 2
capitolul 8 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Evrei >> Citește Biblia TLM Evrei capitolul 8 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~