Citește Biblia TLM Iosua capitolul 18

Setări Biblia
1. Atunci toată adunarea fiilor lui Israel s-a strâns la Şilo şi au aşezat acolo cortul întâlnirii, căci ţara le era acum supusă.
2. Însă printre fiii lui Israel mai erau unii cărora nu li se dăduse o parte de moştenire, şi anume şapte triburi.
3. De aceea, Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Până când veţi amâna să intraţi şi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Iehova, Dumnezeul strămoşilor voştri?
4. Luaţi trei oameni din fiecare trib şi eu îi voi trimite. Ei să se ridice, să străbată ţara şi să-i facă harta potrivit moştenirii lor, apoi să se întoarcă la mine.
5. Şi s-o împartă între ei, în şapte părţi. Iuda să rămână în teritoriul lui de la sud, iar casa lui Iosif să rămână în teritoriul ei de la nord.
6. Să faceţi harta ţării, împărţind-o în şapte părţi, să mi le aduceţi aici, iar eu voi arunca sorţii pentru voi înaintea lui Iehova, Dumnezeul nostru.
7. Căci leviţii n-au nicio parte în mijlocul vostru, pentru că moştenirea lor este preoţia lui Iehova, iar Gad, Ruben şi jumătate din tribul lui Manase şi-au luat moştenirea, pe care le-a dat-o Moise, slujitorul lui Iehova, la est de Iordan“.
8. Atunci oamenii aceia s-au ridicat să plece. Şi Iosua le-a poruncit celor ce plecau să facă harta ţării: „Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-i harta şi întoarceţi-vă la mine, iar eu voi trage la sorţi pentru voi aici, înaintea lui Iehova, la Şilo“.
9. Oamenii aceia au plecat, au parcurs ţara şi i-au făcut harta după oraşe, împărţind-o în şapte părţi, într-o carte. Apoi au venit la Iosua, în tabăra de la Şilo,
10. iar Iosua a tras la sorţi pentru ei la Şilo, înaintea lui Iehova. Astfel, Iosua a împărţit acolo ţara pentru fiii lui Israel, potrivit părţilor care le reveneau.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Iosua >> Citește Biblia TLM Iosua capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~