Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 14
Apoc 5.6Şi am văzut că lângă tron şi în mijlocul celor patru creaturi vii şi al bătrânilor stătea în picioare un miel care părea înjunghiat şi care avea şapte coarne şi şapte ochi; ochii reprezintă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu care au fost trimise pe tot pământul.
Apoc 7.4Şi am auzit numărul celor sigilaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, sigilaţi din toate triburile fiilor lui Israel:
Apoc 7.3şi a zis: „Nu vătămaţi nici pământul, nici marea, nici pomii, până nu-i vom sigila pe frunte pe sclavii Dumnezeului nostru!“
Apoc 13.16Ea îi constrânge pe toţi oamenii, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
Pagina 1 din 1
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~