Citește Biblia TLM Judecătorii capitolul 20
41. Şi bărbaţii lui Israel s-au întors, iar bărbaţii lui Beniamin s-au înspăimântat, fiindcă vedeau că-i ajunsese nenorocirea.
SMS 42. Ei s-au întors dinaintea bărbaţilor lui Israel spre pustiu, iar lupta era pe urmele lor, în timp ce oamenii care ieşeau din oraş îi nimiceau în mijlocul lor.
SMS 43. L-au înconjurat pe Beniamin şi l-au urmărit, nelăsându-i niciun pic de răgaz. L-au călcat în picioare chiar în faţa Ghibeei, spre răsăritul soarelui.
SMS 44. Până la urmă, au căzut optsprezece mii de bărbaţi de-ai lui Beniamin, toţi bărbaţi viteji.
SMS 45. Astfel, s-au întors şi au fugit în pustiu, la stânca Rimon. Pe drumurile mari, bărbaţii lui Israel au mai secerat cinci mii de bărbaţi dintre ei, au continuat să-i urmărească îndeaproape până la Ghidom şi au mai doborât două mii de bărbaţi dintre ei.
Ios 15.32Lebaot, Şilhim, Ain şi Rimon. În total, douăzeci şi nouă de oraşe, împreună cu aşezările care aparţineau de ele.
;
SMS 46. Numărul tuturor celor din Beniamin care au căzut în ziua aceea a fost, în cele din urmă, de douăzeci şi cinci de mii de bărbaţi care mânuiau sabia, toţi bărbaţi viteji.
SMS 47. Dar şase sute de bărbaţi s-au întors şi au fugit în pustiu, la stânca Rimon, şi au locuit pe stânca Rimon patru luni.
Jud 21.13Atunci toată adunarea a trimis soli şi ei le-au vorbit fiilor lui Beniamin care erau pe stânca Rimon şi le-au propus pace. ;
SMS 48. Bărbaţii lui Israel s-au întors împotriva fiilor lui Beniamin şi i-au lovit cu ascuţişul sabiei pe cei din oraşe, de la oameni până la animalele domestice, tot ce-au găsit. De asemenea, au dat foc tuturor oraşelor pe care le-au găsit în cale.
SMS
meniu prim"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~