Citește Biblia TLM Judecătorii capitolul 8
Jud 2.19Dar după ce judecătorul murea, ei se întorceau şi făceau ce este rău mai mult decât părinţii lor, umblând după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se plece înaintea lor. Nu renunţau la practicile lor şi la purtarea lor îndărătnică.
Jud 2.17Dar nici chiar de judecătorii lor n-au ascultat, ci au avut relaţii imorale cu alţi dumnezei şi s-au plecat înaintea lor. S-au abătut repede de la calea pe care umblaseră strămoşii lor; aceştia ascultaseră de poruncile lui Iehova. Dar ei n-au făcut la fel.
Jud 9.4-46Atunci i-au dat şaptezeci de arginţi din casa lui Baal-Berit şi cu ei Abimelec a angajat nişte oameni fără căpătâi şi neruşinaţi ca să-l însoţească.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~