Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 12
11. Şi Iehova i-a trimis pe Ierubaal, pe Bedan, pe Iefta şi pe Samuel şi v-a scăpat din mâna duşmanilor voştri, care trăiau în jurul vostru, ca să puteţi locui în siguranţă.
12. Când aţi văzut că Nahaş, regele fiilor lui Amon, a venit împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu, ci un rege să domnească peste noi!» — cu toate că Iehova, Dumnezeul vostru, era Regele vostru.
13. Şi acum, iată regele pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut! Iată că Iehova a pus peste voi un rege.
14. Dacă vă veţi teme de Iehova şi îi veţi sluji şi veţi asculta de glasul său şi nu vă veţi răzvrăti împotriva poruncii lui Iehova, atunci atât voi, cât şi regele care va domni peste voi veţi dovedi că-l urmaţi într-adevăr pe Iehova, Dumnezeul vostru.
15. Dar dacă nu veţi asculta de glasul lui Iehova şi vă veţi răzvrăti împotriva poruncii lui Iehova, atunci mâna lui Iehova va fi împotriva voastră şi a părinţilor voştri.
16. Şi acum staţi aici şi priviţi lucrul acesta mare pe care Iehova îl face sub ochii voştri.
17. Nu este astăzi secerişul grâului? Eu voi striga către Iehova ca să dea tunete şi ploaie. Şi veţi şti şi veţi vedea ce mare este răul pe care l-aţi făcut în ochii lui Iehova când aţi cerut un rege pentru voi“.
18. Apoi Samuel a strigat către Iehova şi Iehova a dat tunete şi ploaie în ziua aceea, astfel că întregul popor s-a temut foarte mult de Iehova şi de Samuel.
19. Şi tot poporul i-a zis lui Samuel: „Roagă-te lui Iehova, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, fiindcă nu vrem să murim. Căci la toate păcatele noastre am mai adăugat un rău, cerând un rege pentru noi“.
20. Atunci Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Tot răul acesta l-aţi făcut deja. Numai nu încetaţi să-l urmaţi pe Iehova, ci slujiţi-i lui Iehova din toată inima voastră.
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~