Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 17

Setări Biblia
11. Când Saul şi tot Israelul au auzit cuvintele filisteanului s-au îngrozit şi i-a cuprins o mare frică.
SMS
12. Şi David era fiul acelui efratit din Betleemul lui Iuda pe care-l chema Iese. Acesta avea opt fii. În zilele lui Saul, el era deja bătrân.
1Sam 17.58
Şi Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, băiete?“, iar David a răspuns: „Fiul slujitorului tău Iese, betleemitul“. ;Rut 4.22
lui Obed i s-a născut Iese; lui Iese i s-a născut David. ;1Sam 16.1-18
În cele din urmă, Iehova i-a zis lui Samuel: „Până când vei fi mâhnit din cauza lui Saul, când eu l-am respins ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple-ţi cornul cu ulei şi du-te. Te voi trimite la Iese, betleemitul, fiindcă mi-am ales un rege dintre fiii lui“. ;Gen 35.19
Astfel, Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem. ;1Sam 16.10-11
Astfel, Iese i-a pus să treacă prin faţa lui Samuel pe şapte dintre fiii săi, dar Samuel i-a zis lui Iese: „Nu pe aceştia i-a ales Iehova“. ;1Cron 2.13-15
Lui Iese i s-au născut Eliab, întâiul său născut, Abinadab, al doilea, Şimea, al treilea, ;SMS
13. Şi cei trei fii mai mari ai lui Iese au plecat şi l-au urmat pe Saul la război. Numele celor trei fii ai lui care au plecat la război erau: Eliab, întâiul născut, Abinadab, al doilea fiu al său, şi Şamah, al treilea.
1Sam 16.6-8.9
Şi iată ce s-a întâmplat: în timp ce intrau, l-a zărit pe Eliab şi a zis imediat: „Cu siguranţă, înaintea lui Iehova este unsul său“. ;1Cron 2.13
Lui Iese i s-au născut Eliab, întâiul său născut, Abinadab, al doilea, Şimea, al treilea, ;SMS
14. David era cel mai mic, iar cei trei mai mari l-au urmat pe Saul.
SMS
15. David se ducea şi se întorcea de la Saul ca să păzească oile tatălui său la Betleem.
1Sam 16.19
Atunci Saul a trimis nişte mesageri la Iese şi a spus: „Trimite-l la mine pe David, fiul tău, care este cu turma“. ;SMS
16. Şi filisteanul ieşea în faţă dimineaţa devreme şi seara şi stătea acolo; el a făcut aşa timp de patruzeci de zile.
SMS
17. Şi Iese i-a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru fraţii tăi această efă de cereale prăjite şi aceste zece pâini şi du-le repede fraţilor tăi, în tabără.
SMS
18. Iar aceste zece porţii de lapte să i le duci căpeteniei peste o mie. Vezi şi dacă fraţii tăi sunt bine şi adu un semn de la ei“.
Gen 37.14
Atunci Israel i-a spus: „Du-te, te rog, şi vezi dacă fraţii tăi sunt bine, dacă turma este bine şi adu-mi veşti“. L-a trimis astfel din valea Hebronului, iar Iosif s-a dus la Sihem. ;SMS
19. În acest timp, Saul împreună cu ei şi cu ceilalţi bărbaţi ai lui Israel erau în valea Ela, luptând împotriva filistenilor.
SMS
20. David s-a sculat dis-de-dimineaţă, a lăsat oile în grija unui păzitor, a luat lucrurile şi a plecat, aşa cum îi poruncise Iese. Când a ajuns la marginea taberei, armatele ieşeau la linia de bătaie şi au scos un strigăt de luptă.
SMS
|
Pagina 2 din 6
Sari la pagina:
capitolul 17 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 17 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~