Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 5

Setări Biblia
1. Filistenii au luat arca adevăratului Dumnezeu şi au dus-o de la Eben-Ezer la Asdod.
1Sam 4.1
Şi Samuel a continuat să-i vorbească întregului Israel. Şi Israel a ieşit la luptă împotriva filistenilor. Ei şi-au aşezat tabăra lângă Eben-Ezer, iar filistenii şi-au aşezat tabăra la Afec. ;1Sam 7.12
Apoi Samuel a luat o piatră, a pus-o între Miţpa şi Ieşana şi i-a pus numele Eben-Ezer. Şi a spus: „Până acum Iehova ne-a ajutat“. ;SMS
2. Apoi filistenii au luat arca adevăratului Dumnezeu, au dus-o în casa lui Dagon şi au pus-o lângă Dagon.
Jud 16.23
Şi domnitorii aliaţi ai filistenilor s-au adunat să-i aducă o mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, şi să se înveselească şi ziceau: „Dumnezeul nostru ni l-a dat în mână pe Samson, duşmanul nostru!“ ;SMS
3. A doua zi, asdodiţii s-au sculat devreme, şi iată că Dagon căzuse cu faţa la pământ înaintea arcei lui Iehova. Atunci l-au luat pe Dagon şi l-au pus înapoi la locul lui.
Isa 19.1
Judecată împotriva Egiptului: Iată că Iehova călăreşte pe un nor iute şi vine în Egipt. Dumnezeii fără valoare ai Egiptului vor tremura din cauza lui, iar inima Egiptului se va topi de frică înăuntrul lui. ;Isa 46.1-2
Bel s-a plecat, Nebo se încovoaie. Idolii lor au ajuns nişte poveri pentru animalele sălbatice şi pentru animalele domestice, nişte bagaje, o povară pentru animalele obosite. ;Isa 46.7
Îl poartă pe umăr, îl duc şi îl aşază la locul lui ca să stea neclintit. El nu se mişcă din locul în care stă. Cineva strigă către el, dar el nu răspunde, nu-l salvează din strâmtorare. ;SMS
4. În ziua următoare, când s-au sculat dis-de-dimineaţă, iată că Dagon căzuse cu faţa la pământ înaintea arcei lui Iehova, iar capul lui Dagon şi palmele de la amândouă mâinile erau pe prag, tăiate. Numai partea în formă de peşte mai rămăsese din el.
Ier 50.2
„Spuneţi lucrul acesta printre naţiuni şi vestiţi! Înălţaţi un stindard şi vestiţi! Nu ascundeţi nimic. Spuneţi: «Babilonul a fost cucerit. Bel a rămas de ruşine. Merodac s-a îngrozit. Chipurile lui au rămas de ruşine. Idolii lui de baligă s-au îngrozit». ;Ezec 6.4-6
Altarele vă vor fi pustiite, altarele pentru tămâie vă vor fi sparte, iar pe cei răniţi de moarte dintre voi îi voi face să cadă înaintea idolilor voştri de baligă. ;Mic 1.7
Toate chipurile ei cioplite vor fi zdrobite, toată plata ce i-a fost dată pentru prostituţie va fi arsă în foc şi îi voi distruge toţi idolii. Căci din plata pentru prostituţie i-a adunat şi la plata pentru prostituţie se vor întoarce“. ;SMS
5. Iată de ce preoţii lui Dagon şi toţi cei care intră în casa lui Dagon nu pun piciorul pe pragul lui Dagon, la Asdod, până în ziua de azi.
Tef 1.9
În ziua aceea îmi voi îndrepta atenţia asupra tuturor celor ce urcă pe platformă şi asupra celor ce umplu casa stăpânilor lor cu violenţă şi înşelătorie. ;SMS
6. Mâna lui Iehova i-a apăsat greu pe asdodiţi, şi el a început să semene panică printre ei şi i-a lovit cu hemoroizi, pe Asdod şi teritoriile lui.
1Sam 5.7-11
Bărbaţii din Asdod au văzut cum stăteau lucrurile şi au zis: „Să nu mai rămână la noi arca Dumnezeului lui Israel, căci mâna lui apasă greu asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru“. ;Ex 9.3
iată că mâna lui Iehova va veni peste animalele tale de pe câmp. O ciumă cumplită va veni peste cai, peste măgari, peste cămile, peste vite şi peste oi. ;Ps 32.4
Căci zi şi noapte mâna ta apăsa asupra mea. Seva vieţii mi s-a uscat ca în arşiţa verii. Sela. ;Fapt 13.11
Acum iată că mâna lui Iehova este asupra ta şi vei fi orb, iar o vreme nu vei mai vedea lumina soarelui“. Şi îndată au căzut peste el o ceaţă groasă şi întuneric, iar el umbla încoace şi-ncolo căutând nişte oameni care să-l ducă de mână. ;1Sam 6.5
Faceţi nişte reprezentări ale hemoroizilor voştri şi nişte reprezentări ale acestor şoareci ai voştri, care pustiesc ţara, şi daţi-i glorie Dumnezeului lui Israel. Poate că va uşura apăsarea şi îşi va îndepărta mâna de pe voi, de pe dumnezeul vostru şi de pe ţara voastră. ;Deut 28.27
Iehova te va lovi cu furunculele Egiptului, cu hemoroizi, cu eczeme şi cu erupţii pe piele, de care nu te vei putea vindeca. ;Ps 78.66
I-a lovit din spate pe vrăjmaşii săi, a adus peste ei o batjocură veşnică. ;SMS
7. Bărbaţii din Asdod au văzut cum stăteau lucrurile şi au zis: „Să nu mai rămână la noi arca Dumnezeului lui Israel, căci mâna lui apasă greu asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru“.
SMS
8. De aceea, au trimis să-i adune la ei pe toţi domnitorii aliaţi ai filistenilor şi au zis: „Ce să facem cu arca Dumnezeului lui Israel?“ În cele din urmă au zis: „Arca Dumnezeului lui Israel să fie dusă la Gat“. Şi au dus acolo arca Dumnezeului lui Israel.
SMS
9. După ce au dus-o acolo, mâna lui Iehova a apăsat greu peste oraşul acela şi a cauzat o foarte mare tulburare, i-a lovit pe oamenii din oraş, de la mic la mare, şi au început să le apară hemoroizi.
Deut 2.15
Şi mâna lui Iehova a fost asupra lor ca să provoace tulburare în rândurile lor şi să-i îndepărteze din mijlocul taberei, până când au pierit. ;1Sam 7.13
Astfel, filistenii au fost învinşi şi n-au mai intrat pe teritoriul lui Israel. Iar mâna lui Iehova a fost în continuare împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel. ;1Sam 12.15
Dar dacă nu veţi asculta de glasul lui Iehova şi vă veţi răzvrăti împotriva poruncii lui Iehova, atunci mâna lui Iehova va fi împotriva voastră şi a părinţilor voştri. ;1Sam 5.11
Atunci au trimis să-i adune pe toţi domnitorii aliaţi ai filistenilor şi au zis: „Trimiteţi de-aici arca Dumnezeului lui Israel ca să se-ntoarcă la locul ei şi să nu mă omoare şi pe mine, şi pe poporul meu!“ Căci în tot oraşul se stârnise o tulburare de moarte şi mâna adevăratului Dumnezeu apăsa cu putere. ;1Sam 5.6
Mâna lui Iehova i-a apăsat greu pe asdodiţi, şi el a început să semene panică printre ei şi i-a lovit cu hemoroizi, pe Asdod şi teritoriile lui. ;Ps 78.66
I-a lovit din spate pe vrăjmaşii săi, a adus peste ei o batjocură veşnică. ;SMS
10. De aceea, au trimis arca adevăratului Dumnezeu la Ecron. Şi, de îndată ce arca adevăratului Dumnezeu a ajuns la Ecron, ecroniţii au început să strige, zicând: „Au adus arca Dumnezeului lui Israel la mine ca să mă omoare pe mine şi pe poporul meu!“
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 5 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~