Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 8

Setări Biblia
1. Şi, când Samuel a îmbătrânit, i-a numit pe fiii săi judecători peste Israel.
trimiteri 5
2. Numele fiului său întâi născut era Ioel, iar numele celui de-al doilea, Abiia. Ei judecau la Beer-Şeba.
3. Fiii lui însă nu umblau pe căile sale, ci erau înclinaţi spre câştig necinstit, luau mită şi făceau judecată strâmbă.
trimiteri 6
4. După un timp, toţi bătrânii lui Israel s-au adunat, au venit la Samuel la Rama
5. şi i-au zis: „Iată că tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe căile tale. Acum, numeşte peste noi un rege, cum au toate naţiunile, ca să ne judece“.
trimiteri 4
6. Dar lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel, când au spus: „Dă-ne un rege ca să ne judece“. Şi Samuel s-a rugat lui Iehova.
7. Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei.
trimiteri 4
8. Aşa cum au făcut în toate din ziua în care i-am scos din Egipt până în ziua aceasta, căci m-au părăsit şi le-au slujit altor dumnezei, aşa fac şi cu tine.
9. Acum ascultă de glasul lor. Numai să-i avertizezi în mod serios şi să le vorbeşti despre drepturile regelui care va domni peste ei“.
trimiteri 1
10. Samuel a spus deci toate cuvintele lui Iehova poporului care-i cerea un rege.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 8 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 8 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~