Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 9

Setări Biblia
11. În timp ce urcau panta care duce spre oraş, au întâlnit nişte fete care ieşeau să scoată apă. Şi le-au zis: „Este aici văzătorul?“
Gen 24.11 ;SMS
12. Ele au răspuns şi le-au zis: „Da. Iată că este înaintea ta! Grăbeşte-te, fiindcă astăzi a venit în oraş, căci astăzi se aduce o jertfă pentru popor în locul înalt.
Gen 31.54 ;1Sam 16.2 ;1Imp 3.2 ;SMS
13. De îndată ce veţi intra în oraş, îl veţi găsi chiar înainte ca el să urce la locul înalt să mănânce. De altfel, poporul nu poate să mănânce înainte de venirea lui, fiindcă el este cel care binecuvântează jertfa. Numai după aceea pot să mănânce invitaţii. Urcaţi deci, fiindcă îl veţi găsi chiar acum!“
SMS
14. Au urcat deci în oraş. Când au ajuns în mijlocul oraşului, iată că Samuel venea spre ei, îndreptându-se spre locul înalt.
SMS
15. Însă, cu o zi înainte de a veni Saul, Iehova dezvăluise urechii lui Samuel următoarele:
1Sam 15.1 ;Fapt 13.21 ;SMS
16. „Mâine, pe vremea aceasta, voi trimite la tine un om din ţinutul lui Beniamin, iar tu să-l ungi conducător peste poporul meu, Israel. El va salva poporul meu din mâna filistenilor. Am văzut într-adevăr asuprirea poporului meu, căci strigătul lor a ajuns la mine“.
1Sam 10.1 ;Ex 2.25 ;Ex 3.7-9 ;SMS
17. Şi Samuel l-a văzut pe Saul, iar Iehova i-a spus: „Iată omul despre care ţi-am spus: «Acesta va stăpâni peste poporul meu»“.
1Sam 16.12 ;Osea 13.11 ;SMS
18. Atunci Saul s-a apropiat de Samuel în mijlocul porţii şi a zis: „Spune-mi, te rog, unde este casa văzătorului?“
SMS
19. Iar Samuel i-a răspuns lui Saul şi a zis: „Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea la locul înalt. Astăzi trebuie să mâncaţi cu mine, iar dimineaţă am să te las să pleci şi-ţi voi spune tot ce este în inima ta.
SMS
20. Cât despre măgăriţele care ţi s-au pierdut acum trei zile, să nu-ţi mai fie inima la ele, căci au fost găsite. Şi cui îi aparţine oare tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu ţie şi întregii case a tatălui tău?“
1Sam 9.3 ;1Sam 8.5-19 ;1Sam 12.13 ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 9 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~