BBCode: [url=/cantare/id/196-forty-prin-umilinta-catre-biruinta-copacul]Forty - Prin umilință către biruință - Copacul[/url]
Știu o grădină care crește un copac,
Când trec pe lângă ea de fiecare dată tac,
O văd atât de liniștită și mă miră faptul,
Cum de-și crește în atâta liniște copacul.
Îi oferă tot ce-are nevoie ca să crească,
Să se facă mare și frumos, să rodească,
Indiferent că e vânt sau e ploaie,
Grădina-i liniștită, dar copacul se îndoaie.
Oameni trec nepăsători pe lângă grădină,
Văd că o plouă, dar n-o văd că suspină,
Dacă te uiți atent la picurii de ploaie,
Acolo unde cad fac șiroaie.
Am stat și m-am gândit adânc dece grădina care,
I-atât de liniștită, plânge fără încetare,
Văzând că vreau să-i înțeleg durerea mi-a șoptit:
"COPACUL ARE ANI GREI DE CÂND N-A MAI RODIT!".
În fiecare an când îl vede înverzit,
'I-apare bucuria că îl va vedea rodit,
Îi așterne împrejur o pătură de flori,
Ce au miros deosebit și zeci de culori.
Vântul îi trimite adieri de-nviorare,
Păsările-i cântă triluri pe crengile sale,
Soarele îi dă razele lui printre frunze,
Dar el rămâne rece, sub crengile ascunse.
De-odată ochii mei se-ndreaptă către grădină...
Mă uit la ea și realizez că n-are nici o vină,
Și-a dat toată silința și a depus efort,
Să întrețină seva unui fructifer mort.
Acum citește printre rânduri cine e grădina,
Și cine e copacul care n-accepta lumina,
În drumul tău vei întâlni copaci din lumea-ntreagă,
Când treci pe lângă ei, întinde-le o creangă!
meniu prim “Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” ~ Gabriel José García Márquez ~