Demult, Isuse, Tu-ai trecut
pe-aicea doar o dată,
și zeci de veacuri n-au putut
să șteargă Chipul Tău plăcut
din ochii care Ți-au văzut
Făptura Minunată.
Ce har putut-ai oare-avea
în vorbă și-n privire,
că veacuri au trecut așa
și nu Te-au mai putut uita
că le-a robit iubirea Ta
întreaga lor simțire.
Prin ce putere le-ai răpit
întreaga lor ființă,
că au răbdat, au pătimit,
au ars, dar nu Te-au părăsit,
au fost uciși, dar au murit
crezând în biruință.
Că, ne-ncetat, de cînd Te-ai dus
Ți-așteaptă Revenirea,
că-n focul tot mai nalt, Isus,
din Răsărit până-n Apus,
Te cheamă azi cu dor nespus,
adânc trăind iubirea.
Că și-azi de mii de ani privesc
cu-același dor pe cale,
iar așteptările ce cresc
mai mult iubirea le-o măresc,
mai mult, mereu mai mult doresc
ivirea Feței Tale.
...O, de-ai veni cât mai curând
Te cheamă-ntreaga Fire,
Te cheamă-altarul sângerând
și Timpul tot mai greu urcând,
și-n taină tot mai nalt arzând
nestinsa Ta iubire...
meniu prim "Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești." ~ Bob Marley ~