Citește poezia Să nu mă lași

Să nu mă laşi nicicând pradă ispitei
De-a mă încrede-n propriile puteri,
Să-mi flutur steagul fals al reuşitei
Bazându-mă pe faptele de ieri.
Să nu mă laşi cuprins de mreji străine,
Nici să cârtesc, crezând că sunt ceva,
Ci-ntotdeauna să Te văd pe Tine
În tot ce sunt şi ce voi fi cândva.

Să nu mă laşi să cad în alergarea
Ce-mi stă 'nainte! Drumul către cer,
Înseamnă luptă, crez şi renunţarea
La tot ce-i vechi, la tot ce-i efemer.
Să nu mă laşi atunci când pierd drumeagul
Şi rătăcesc prin dogme de doi bani,
Refă Părinte-n dragoste, şireagul
Frăţiei, ce-a fost rupt de mii de ani.

Şi să nu laşi ca mintea-mi blestemată,
Să Te renege-atunci când mi-este greu,
Când mă cufund în lumea idolatră,
Să-mi aminteşti ce Eşti şi ce sunt eu.
Să nu mă laşi să plâng în neputinţă,
Ci întreită forţă Tu să-mi dai,
Să pui în duhu-mi crez şi biruinţă
Şi certitudini c-oi ajunge-n rai.

Să nu mă laşi să îmi croiesc eu drumul
Şi să aleg doar ce-mi pare frumos!
De pleavă, fân, se va alege scrumul,
Tot ce-i clădit pe Stâncă-i preţios.
Când în cuptoare lămuri-vei starea
Şi tot ce-nseamnă-adamicul din om,
Eu voi simţi deplină transformarea,
Metamorfoză sfântă-n cromozom.

Voi lăuda mereu Înţelepciunea
Şi Dragostea ce-n om ai semănat,
Credinţa-i un proces, este fuziunea
Ce două lumi distincte a legat!
Să nu privim spre noi, ci spre Lumină,
Spre-Acel ce universu-a făptuit,
Suntem nimic, un bulgăre de tină,
Tu, infinit! Fii veşnic proslăvit!