Citește poezia Strainul

E noapte rece; vântul bate cu suieratul lui prelung,
si din ecouri departate, atâtea gânduri ma ajung.
Ce bine e sa fiu acasa, sa stiu ca am destul câstig
Sa nu ma chinuie nici foamea, nici sa nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul, ca nu stiu cum sa-I multumesc,
Cum L-as primi sa stiu ca vine, sa-mi fie oaspete ceresc.
Si-n jocul straniu de lumina, al flacarilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, si adormii asa de usor…

Deodata o bataie-n poarta… tresar… e cineva pe drum!
Ma uit la ora: E târzie! Numai tâlharii umbla-acum!
Rasuna iarasi o bataie, si înca alte doua-trei.
Si strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

Si glasul de-afara-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepartat;
Umblat-am cale lunga astazi; sunt obosit si s-a-nnoptat.
N-ai vrea caldura dinlauntru s-o-mparti cu mine pân la zi?
Ti-as multumi cum stiu mai bine, si-n rugaciuni te-oi pomeni.

Primeste-ma doar pâna mâine ca am nainte un drum lung
N-ai vrea din coltul tau de pâine, sa-mi dai si foamea sa-mi alung?"
Ma strecurai lânga fereastra, sa-l vad prin geamul aburit;
Era urât si plin de zdrente, parea murdar si obosit.

"Nu cer decât un colt de pâine, uscat de este, sa mi-l dai;
Si dorm si jos pe-o rogojina, doar mila rogu-te sa ai!"
Gânditu-m-am o clipa lunga, si i-am strigat apoi rastit:
"Straine, du-te mai departe, aici nu-i han de gazduit!

Ce n-ai gândit mai dinainte unde-ai sa dormi, ce-ai sa manânci?
E prea târziu sa-mi bati la poarta, e prea târziu sa mi te plângi!"
I-am auzit cum pasii afara, încet, încet s-au departat...
Pâna ce-n liniste doar vântul, a mai ramas stapân pe sat.

Si, multumit, în patul moale am adormit apoi curând
Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând.
Parca dintr-un nor de lumina, Domnul Isus se cobora,
si-n casa mea venea sa-mi spuna, ce nimeni altul nu stia.

Credeam ca-mi va vorbi de bine; va lauda tot ce-am muncit....
Dar S-a apropiat de mine si trist cu lacrimi mi-a grait:
"Prietene, am vrut azi noapte sa înnoptez în casa ta;
Din pâinea ta, am vrut la cina sa iau un colt, ca partea Mea.

Dar mi-ai raspuns ca pentru Mine, tu n-ai nici pâine si nici pat,
si M-ai lasat în frig afara, sa plec flamând si întristat.
Casuta ta nu era mica sa-ncap si eu sa dorm în ea;
De ce nu vrei sa ai la masa, un ostenit în casa ta?"

Si m-a privit cu ochii umezi pâna când norul s-a luat...
si-am înteles ca El fusese, pribeagul ce L-am alungat.
Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afara-n frig...
si-am început în gura mare, strainul înapoi sa-l strig.

Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi striga din ramuri,
ca ma trezisem prea târziu:
E prea târziuuuu! E prea târziuuuu!
Amin!