Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 16
1. Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa:
2. „Eu te-am ridicat din ţărână şi te-am pus mai mare peste poporul Meu, Israel; dar pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul Meu, Israel, să păcătuiască, pentru ca să Mă mânii prin păcatele lor,
3. iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
4. Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa, va fi mâncat de câini, şi cine va muri pe câmp dintre ai lui, va fi mâncat de păsările cerului.”
5. Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
6. Baeşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela.
7. Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa şi împotriva casei lui, pe de o parte pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui şi ajungând ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentru că lovise casa lui Ieroboam.
Domnia lui Ela.
8. În al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani.
9. Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi îmbătându-se în casa lui Arţa, căpetenia casei împăratului, la Tirţa.
10. Zimri a intrat, l-a lovit şi l-a ucis, în al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Şi a domnit el în locul lui.
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~