Citește Biblia DCC Eclesiastul capitolul 3

Setări Biblia
11. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
12. Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
13. dar şi faptul că un om mănâncă şi bea, şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.
14. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
15. Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

Teme-te de Dumnezeu.

16. Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate.
17. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.”
18. Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.
19. Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
20. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia DCC Eclesiastul capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~