Citește Biblia DCC Isaia capitolul 28
1. Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!
2. Iată că vine de la Domnul un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care o doboară cu putere la pământ.
3. Va fi călcată în picioare cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim;
4. şi floarea veştejită, care este strălucirea podoabei ei pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care, abia o iei în mână, şi îndată o şi înghiţi.
5. În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului
6. sau un duh de dreptate pentru cel ce şade pe scaunul de judecată şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi până la porţile lui.
7. Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.
8. Toate mesele sunt pline de vărsături murdare şi nu mai este niciun loc curat. –
9. Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?
10. Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~