Citește Biblia DCC Isaia capitolul 8
Prăbuşirea Siriei şi a lui Israel.
1. Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: „Grăbeşte-te de pradă, aruncă-te asupra prăzii.”
Isa 30.8 ;
Hab 2.2 ;
SMS 2. Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie şi pe Zaharia, fiul lui Berechia.
2Imp 16.10 ;
SMS 3. M-am apropiat de prorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz”.
SMS 4. Căci, înainte ca să ştie copilul să spună „tată” şi „mamă”, se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.”
Isa 7.16 ;
2Imp 15.29 ;
2Imp 16.9 ;
Isa 17.3 ;
SMS 5. Domnul mi-a vorbit iarăşi şi mi-a zis:
SMS 6. „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe, care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,
Neem 3.15 ;
Ioan 9.7 ;
Isa 7.1-6 ;
SMS 7. iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui;
Isa 10.12 ;
SMS 8. va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oştii lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!”
Isa 30.28 ;
Isa 7.14 ;
SMS 9. Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
Ioel 3.11 ;
SMS
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~