Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 19
11. Dar dacă un om fuge într-una din aceste cetăţi, după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea,
SMS 12. bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară.
SMS 13. Să n-ai milă de el şi să ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.
SMS Martorii mincinoşi.
14. Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.
SMS 15. Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.
SMS 16. Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire,
SMS 17. cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă.
SMS 18. Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,
SMS 19. atunci să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
SMS 20. În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
SMS
meniu prim"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~