Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 31

Setări Biblia
21. Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da.”
Deut 31.17
În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?” ;Osea 5.3
Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit şi că Israel s-a spurcat. ;Osea 13.5-6
Eu te-am cunoscut în pustiu, într-un pământ fără apă. ;Amos 5.25-26
Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani din pustiu, casa lui Israel?… ;
22. În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta şi a învăţat pe copiii lui Israel s-o cânte.
23. Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le-o voi da; şi Eu însumi voi fi cu tine.”
Deut 31.14
Domnul a zis lui Moise: „Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua şi înfăţişaţi-vă în Cortul întâlnirii. Eu îi voi da poruncile Mele.” Moise şi Iosua s-au dus şi s-au înfăţişat în Cortul întâlnirii. ;Deut 31.7
Moise a chemat pe Iosua şi i-a zis în faţa întregului Israel: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le-o va da, şi tu îi vei pune în stăpânirea ei. ;Ios 1.6
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. ;
24. După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele Legii acesteia,
25. a dat următoarea poruncă leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului:
26. „Luaţi cartea aceasta a Legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.
2Imp 22.8
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o. ;Deut 31.19
Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii lui Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. ;
27. Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea!
Deut 9.24
V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc. ;Deut 32.20
El a zis: „Îmi voi ascunde faţa de ei, şi voi vedea care le va fi sfârşitul, căci sunt un neam stricat, sunt nişte copii necredincioşi. ;Ex 32.9
Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. ;Deut 9.6
Să ştii, dar, că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul Dumnezeul tău acea ţară bună ca s-o stăpâneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţânat. ;
28. Strângeţi înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe căpeteniile oştirii voastre; voi spune cuvintele acestea în faţa lor şi voi lua martor împotriva lor cerul şi pământul.
Deut 30.19
Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, ;Deut 32.1
„Luaţi aminte ceruri şi voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. ;
29. Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe care v-am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încât să-L mâniaţi prin lucrul mâinilor voastre.”
Deut 32.5
Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! ;Jud 2.19
Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire. ;Osea 9.9
S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele. ;Deut 28.15
Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte. ;Gen 49.1
Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni. ;Deut 4.30
Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui; ;
30. Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia, în faţa întregii adunări a lui Israel:

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 31 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCC Deuteronomul capitolul 31 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~