Citește Biblia DCC Osea capitolul 9

Setări Biblia
1. Nu te bucura, Israele, nu te înveseli ca popoarele, pentru că ai curvit părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grâu!
2. Aria şi teascul nu-i vor hrăni, şi mustul le va lipsi.
3. Nu vor rămâne în ţara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt şi vor mânca în Asiria mâncăruri necurate.
4. Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu-I vor fi plăcute. Pâinea lor le va fi ca o pâine de jale; toţi cei ce vor mânca din ea se vor face necuraţi; căci pâinea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului!
5. Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorile Domnului?
6. Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor şi vor creşte spini în corturile lor.
7. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
8. Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, prorocului i se întind laţuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmăşesc în Casa Dumnezeului său.
9. S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.
10. „Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau.

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Osea >> Citește Biblia DCC Osea capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~