Citește Biblia DCO Exodul capitolul 15
11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?
12. Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: Şi i-a înghiţit pământul.
13. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.
14. Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,
15. Se înspăimântă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16. Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzând măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.
17. Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18. Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19. Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării."
20. Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~