Citește Biblia DCO Exodul capitolul 15
21. Maria răspundea copiilor lui Israel: \"Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.\"
Apele de la Mara.
22. Moise a pornit pe Israel de la marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă.
23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).
24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: "Ce avem să bem?"
25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
26. El a zis: "Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă."
27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~