Citește Biblia DCO Isaia capitolul 9
11. De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin, şi va stârni pe vrăjmaşii lor:
SMS 12. pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; şi vor mânca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.
SMS 13. Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte, şi nu caută pe Domnul oştirilor.
SMS 14. De aceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într-o singură zi.
SMS 15. (Bătrânul şi dregătorul sunt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada.)
SMS 16. Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.
SMS 17. De aceea nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.
SMS 18. Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum.
SMS 19. De mânia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,
SMS 20. fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:
SMS
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~