Citește Biblia DCO Tefania capitolul 3

Setări Biblia

Pedeapsa Ierusalimului. Făgăduinţe.

1. "Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
2. Ea n-ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
3. Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă nici un os până dimineaţa.
4. Proorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
5. Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; în fiecare dimineaţă El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
6. Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
7. Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.' Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
8. "De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele."
9. "Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
10. Dincolo de râurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită.

Pagina 1 din 2
capitolul 3 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Tefania >> Citește Biblia DCO Tefania capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~