Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat

Citește Biblia DCO Numeri capitolul 21

Setări Biblia

Israeliţii în luptă cu Cananiţii.

1. Împăratul Aradului, un Canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
Num 33.40
Împăratul Aradului, Canaanitul, care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel. ;Jud 1.16
Fiii Chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda la miazăzi de Arad, şi s-au dus de s-au aşezat între popor. ;SMS
2. Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă, şi a zis: "Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile."
Gen 28.20
Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: "Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, ;Jud 11.30
Iefta a făcut o juruinţă Domnului, şi a zis: "Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, ;SMS
3. Domnul a auzit glasul lui Israel, şi a dat pe Canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).
SMS

Şerpii înfocaţi.

4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum
Num 20.22
Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat de la Cades, şi a ajuns la muntele Hor. ;Num 33.41
Au pornit de la muntele Hor, şi au tăbărât la Ţalmona. ;Jud 11.18
Apoi a mers prin pustie, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului, şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. ;SMS
5. şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: "Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă."
Ps 78.19
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: "Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? ;Ex 16.3
Copiii lui Israel le-au zis: "Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta." ;Ex 17.3
Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: "Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?" ;Num 11.6
Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta." ;SMS
6. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
1Cor 10.9
Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. ;Deut 8.15
care te-a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţâşnească apă din stânca cea mai tare, ;SMS
7. Poporul a venit la Moise, şi a zis: "Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi." Moise s-a rugat pentru popor.
Ps 78.34
Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu; ;Num 21.5
şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: "Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă." ;Ex 8.8-28
Faraon a chemat pe Moise, şi pe Aaron, şi a zis: "Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului." ;1Sam 12.19
Şi tot poporul a zis lui Samuel: "Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi". ;1Imp 13.6
Atunci împăratul a luat cuvântul, şi a zis omului lui Dumnezeu: "Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, şi cere-I să-mi pot trage mâna înapoi." Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte. ;Fapt 8.24
Simon a răspuns: "Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis." ;SMS
8. Domnul a zis lui Moise: "Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi."
SMS
9. Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
2Imp 18.4
A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. ;Ioan 3.14-15
Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, ;SMS

Alte călătorii ale Israeliţilor.

10. Copiii lui Israel au plecat, şi au tăbărât la Obot.
Num 33.43
Au pornit din Punon, şi au tăbărât la Obot. ;SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Numeri >> Citește Biblia DCO Numeri capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~