Citește Biblia TLM Geneza capitolul 28
11. După un timp a ajuns într-un loc şi s-a pregătit să înnopteze acolo, fiindcă soarele apusese. A luat o piatră de acolo, şi-a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a început să viseze şi iată că pe pământ era o scară al cărei vârf ajungea până la ceruri. Şi iată că îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea.
Gen 41.1După doi ani întregi, faraonul a avut un vis: iată că stătea lângă Nil. ;
Iov 33.15într-un vis, într-o viziune a nopţii,
când oamenii se cufundă într-un somn adânc,
când aţipesc în patul lor.
;
Ioan 1.51Şi i-a mai zis: „Foarte adevărat vă spun: Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând la Fiul omului“.
;
Evr 1.14Nu sunt ei toţi spirite pentru un serviciu public, trimişi să le slujească celor care vor moşteni salvarea?
;
13. Şi iată că deasupra ei stătea Iehova, care a zis:
„Eu sunt Iehova, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
Gen 35.1După aceea, Dumnezeu i-a zis lui Iacob: „Ridică-te, urcă la Betel, locuieşte acolo şi fă-i acolo un altar adevăratului Dumnezeu, care ţi s-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau!“
;
Gen 48.3Şi Iacob i-a spus lui Iosif:
„Dumnezeul Atotputernic mi s-a arătat la Luz, în ţara Canaanului, ca să mă binecuvânteze. ;
Gen 26.24Iehova i s-a arătat în timpul acelei nopţi şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam. Nu te teme, căci eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa datorită slujitorului meu Avraam“. ;
Gen 13.15fiindcă toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pe timp indefinit. ;
Gen 35.12Cât despre ţara pe care le-am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, ţara aceea ţi-o voi da ţie şi seminţei tale după tine“. ;
14. Sămânţa ta va fi ca firele de praf de pe pământ şi te vei răspândi la vest şi la est, la nord şi la sud. Prin tine şi prin sămânţa ta se vor binecuvânta toate familiile pământului.
Gen 13.16Îţi voi face sămânţa ca firele de praf de pe pământ, astfel că, dacă vreun om ar putea să numere firele de praf de pe pământ, atunci şi sămânţa ta ar putea fi numărată. ;
Gen 13.14Şi Iehova i-a zis lui Avram după ce Lot s-a despărţit de el: „Ridică-ţi ochii, te rog, şi, din locul în care eşti, priveşte spre nord, spre sud, spre est şi spre vest, ;
Deut 12.20Când Iehova, Dumnezeul tău, îţi va lărgi teritoriul, aşa cum ţi-a promis, şi vei spune: «Hai să mănânc carne!», fiindcă sufletul tău va pofti carne, să mănânci carne ori de câte ori îţi va pofti sufletul. ;
15. Şi iată că eu sunt cu tine şi te voi păzi pe tot drumul pe care mergi şi te voi aduce înapoi pe pământul acesta, căci nu te voi părăsi până nu voi face ce ţi-am spus“.
Gen 12.3Îi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează şi îl voi blestema pe cel ce te blestemă şi prin tine se vor binecuvânta toate familiile pământului“.
;
Gen 18.18Avraam va deveni o naţiune mare şi puternică şi prin el se vor binecuvânta toate naţiunile pământului. ;
Gen 22.18Prin sămânţa ta se vor binecuvânta toate naţiunile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu»“.
;
Gen 26.4«Îţi voi înmulţi sămânţa ca stelele cerurilor, voi da seminţei tale toate aceste ţinuturi şi prin sămânţa ta se vor binecuvânta toate naţiunile pământului», ;
Gen 28.20-21Şi Iacob a făcut o făgăduinţă, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine în continuare şi mă va păzi pe drumul acesta pe care merg, da, dacă îmi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac ;
Gen 26.24Iehova i s-a arătat în timpul acelei nopţi şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam. Nu te teme, căci eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa datorită slujitorului meu Avraam“. ;
Gen 31.3În cele din urmă, Iehova i-a zis lui Iacob: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi la rudele tale, iar eu voi fi cu tine“. ;
Gen 48.16îngerul care m-a scăpat de toate nenorocirile să-i binecuvânteze pe băieţi.
Peste ei să fie chemat numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac,
şi ei să crească până vor deveni o mulţime în mijlocul pământului“.
;
Ps 121.5-8Iehova te păzeşte.
Iehova este umbra ta pe mâna ta dreaptă.
;
Gen 35.6În cele din urmă, Iacob a ajuns la Luz, în ţara Canaanului, adică la Betel, el şi toţi oamenii care erau cu el. ;
Deut 31.6-8Fiţi curajoşi şi tari! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, fiindcă Iehova, Dumnezeul tău, este cel ce merge cu tine! El nu te va lăsa şi nicidecum nu te va părăsi“.
;
Ios 1.5Nimeni nu va putea să-ţi stea împotrivă în toate zilele vieţii tale. Aşa cum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu tine. Nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi. ;
1Împ 8.57Iehova, Dumnezeul nostru, să fie cu noi aşa cum a fost cu strămoşii noştri! Să nu ne lase şi să nu ne părăsească, ;
Evr 13.5Felul vostru de viaţă să fie fără iubire de bani, fiind mulţumiţi cu ce aveţi. Căci el a zis: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“. ;
16. Atunci Iacob s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat Iehova este în locul acesta şi eu n-am ştiut“.
Num 23.19Dumnezeu nu este om ca să mintă,
nici fiu al omului ca să-i pară rău.
A spus el un lucru şi nu-l va face?
A vorbit el şi n-a împlinit?
;
17. Şi i s-a făcut frică şi a adăugat: „Cât de înfricoşător este locul acesta! Nu poate fi decât casa lui Dumnezeu şi poarta cerurilor!“
18. Astfel, Iacob s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra care-i fusese căpătâi acolo, a ridicat-o ca stâlp şi a turnat ulei pe vârful ei.
Ex 3.5Şi El a spus: „Nu te apropia de locul acesta! Scoate-ţi sandalele din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!“
;
Ios 5.15Căpetenia armatei lui Iehova i-a zis lui Iosua: „Scoate-ţi sandalele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt!“ Şi Iosua a făcut imediat aşa.
;
Gen 31.13-45Eu sunt adevăratul Dumnezeu care ţi s-a arătat la Betel, unde ai uns un stâlp şi unde mi-ai făcut o făgăduinţă. Acum, ridică-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta natală!»“
;
Gen 35.14Atunci Iacob a pus un stâlp în locul în care-i vorbise, un stâlp de piatră, a turnat pe el o ofrandă de băutură şi apoi a turnat pe el ulei. ;
19. Şi a pus locului aceluia numele Betel, deşi numele oraşului era înainte Luz.
Lev 8.10-12Moise a luat atunci uleiul de ungere, a uns tabernacolul şi toate lucrurile din el şi le-a sfinţit. ;
Num 7.1În ziua în care a terminat de montat tabernacolul, Moise l-a uns şi l-a sfinţit, pe el şi tot mobilierul lui, precum şi altarul şi toate ustensilele lui. Le-a uns şi le-a sfinţit. ;
20. Şi Iacob a făcut o făgăduinţă, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine în continuare şi mă va păzi pe drumul acesta pe care merg, da, dacă îmi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac
Jud 1.23-26Casa lui Iosif a spionat Betelul (numele oraşului era înainte Luz), ;
Osea 4.15Chiar dacă tu, Israel, comiţi fornicaţie, măcar Iuda să nu fie vinovată! Nu veniţi la Ghilgal, nu urcaţi la Bet-Aven şi nu juraţi spunând: «Viu este Iehova!» ;
Gen 31.13Eu sunt adevăratul Dumnezeu care ţi s-a arătat la Betel, unde ai uns un stâlp şi unde mi-ai făcut o făgăduinţă. Acum, ridică-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta natală!»“
;
Jud 11.30Atunci Iefta i-a făcut o făgăduinţă lui Iehova şi a zis: „Dacă-i vei da pe fiii lui Amon în mâna mea, ;
2Sam 15.8Deoarece, când locuiam în Gheşur, în Siria, slujitorul tău a făcut o făgăduinţă solemnă, zicând: «Dacă Iehova mă va aduce înapoi la Ierusalim, îi voi sluji lui Iehova»“. ;
Gen 28.15Şi iată că eu sunt cu tine şi te voi păzi pe tot drumul pe care mergi şi te voi aduce înapoi pe pământul acesta, căci nu te voi părăsi până nu voi face ce ţi-am spus“.
;
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~