Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 16

Setări Biblia
2Sam 15.16
Atunci regele a ieşit, urmat de toată casa lui. Şi regele a lăsat zece femei, concubine, să aibă grijă de casă.
2Sam 20.3
În cele din urmă, David a ajuns la casa lui, în Ierusalim. Atunci regele le-a luat pe cele zece femei, concubinele pe care le lăsase acolo ca să aibă grijă de casă, şi le-a pus într-o casă păzită, dar s-a îngrijit mai departe de hrana lor. Nu s-a mai culcat cu ele, ci au rămas închise până în ziua morţii lor, ca văduve cu soţ în viaţă.
Gen 34.30
Atunci Iacob le-a zis lui Simeon şi lui Levi: „Aţi adus nenorocirea asupra mea, făcându-mă o duhoare pentru locuitorii ţării, pentru canaaniţi şi pentru fereziţi. Ei se vor aduna împotriva mea, mă vor ataca şi mă vor nimici împreună cu casa mea, iar eu nu am decât puţini oameni“.
1Sam 13.4
Şi tot Israelul a auzit spunându-se: „Saul a înfrânt o garnizoană a filistenilor şi acum Israel a ajuns să fie urât de filisteni“. Astfel, poporul a fost chemat, ca să-l urmeze pe Saul la Ghilgal.
2Sam 2.7
Acum, să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji, căci domnul vostru Saul este mort, iar casa lui Iuda m-a uns pe mine rege peste ei“.
Zah 8.13
Şi, aşa cum aţi ajuns un blestem printre naţiuni, casă a lui Iuda şi casă a lui Israel, tot aşa vă voi salva şi veţi ajunge o binecuvântare. Nu vă temeţi! Întăriţi-vă mâinile!»
Pagina 1 din 1
capitolul 16 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 16 >> Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~