Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 18

Setări Biblia
1. Şi David a numărat poporul care era cu el şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.
2. Apoi David a pus o treime din popor sub conducerea lui Ioab, o treime sub conducerea lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, şi o treime sub conducerea lui Itai, gatitul. Şi regele a zis poporului: „Voi ieşi şi eu cu voi“.
3. Dar poporul a zis: „Să nu ieşi, căci, dacă am fugi, ei nu şi-ar îndrepta inima spre noi. Chiar dacă jumătate dintre noi ar muri, ei tot nu şi-ar îndrepta inima spre noi, fiindcă tu valorezi cât zece mii dintre noi. Ar fi mai bine dacă ne-ai da ajutor din oraş“.
4. Astfel, regele le-a zis: „Am să fac cum este bine în ochii voştri“. Regele stătea la poartă şi tot poporul a ieşit cu sutele şi cu miile.
5. Apoi regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai, zicând: „De dragul meu, fiţi blânzi cu tânărul Absalom“. Şi tot poporul a auzit când regele le-a dat poruncă tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
6. Şi poporul a mers mai departe pe câmp ca să iasă înaintea lui Israel. Lupta s-a dat în pădurea lui Efraim.
7. În cele din urmă, poporul lui Israel a fost înfrânt acolo de slujitorii lui David, iar măcelul a fost mare în ziua aceea: douăzeci de mii de oameni.
8. De acolo, lupta s-a întins în tot ţinutul, cât vedeai cu ochii. Pădurea a devorat în ziua aceea mai mult popor decât a devorat sabia.
9. În cele din urmă, Absalom a ajuns în faţa slujitorilor lui David. Absalom călărea pe un catâr, iar catârul a intrat sub desişul de crengi al unui copac mare şi gros. Atunci capul i s-a prins în copacul acela mare şi el a rămas agăţat între cer şi pământ, în timp ce catârul pe care călărea s-a dus mai departe.
10. Un om l-a văzut şi i-a dat de ştire lui Ioab, zicând: „Iată, l-am văzut pe Absalom atârnat de un copac mare!“

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 18 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~