Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 16
21. Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat, împărţindu-se în două. O parte din popor l-a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, ca să-l facă rege, iar cealaltă parte l-a urmat pe Omri.
SMS 22. În cele din urmă, poporul care-l urma pe Omri a învins poporul care-l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, iar Omri a început să domnească.
SMS 23. În al treizeci şi unulea an al lui Asa, regele lui Iuda, Omri a devenit rege peste Israel şi a domnit doisprezece ani. La Tirţa a domnit şase ani.
SMS 24. El a cumpărat muntele Samaria de la Şemer cu doi talanţi de argint şi a început să construiască pe munte, iar oraşului pe care l-a construit i-a pus numele Samaria, după numele lui Şemer, stăpânul muntelui.
1Imp 13.32 ;
2Imp 17.24 ;
Ioan 4.4 ;
SMS 25. Omri a făcut ce este rău în ochii lui Iehova şi a ajuns să facă mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
Mic 6.16 ;
SMS 26. A umblat pe toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi în păcatul lui, prin care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, mâniindu-l pe Iehova, Dumnezeul lui Israel, cu idolii lor deşerţi.
1Imp 16.19 ;
1Imp 16.13 ;
SMS 27. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el şi puterea cu care a acţionat, nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Israel?
SMS 28. În cele din urmă, Omri a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat în Samaria. În locul lui a început să domnească Ahab, fiul său.
SMS 29. Ahab, fiul lui Omri, a devenit rege peste Israel în al treizeci şi optulea an al lui Asa, regele lui Iuda. Şi Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel la Samaria douăzeci şi doi de ani.
SMS 30. Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău în ochii lui Iehova decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
SMS
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~