Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 17
1. Şi Ilie, tişbitul, unul dintre locuitorii Galaadului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Iehova, Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu!“
2. Şi cuvântul lui Iehova a venit la el, zicând:
3. „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre est şi ascunde-te în valea Cherit, la est de Iordan!
4. Vei bea din torent, iar eu le voi porunci corbilor să te hrănească acolo“.
5. El a plecat imediat şi a făcut după cuvântul lui Iehova. S-a dus deci şi a rămas în valea Cherit, la est de Iordan.
6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara, şi el bea din torent.
7. Dar, după câteva zile, torentul a secat, fiindcă nu căzuse ploaie pe pământ.
8. Atunci cuvântul lui Iehova a venit la el, zicând:
9. „Ridică-te, du-te la Sarepta, care aparţine de Sidon, şi locuieşte acolo. Iată că acolo îi voi porunci unei văduve să te hrănească“.
10. Atunci el s-a ridicat, s-a dus la Sarepta şi a intrat pe poarta oraşului. Şi iată că acolo era o văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi i-a zis: „Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas ca să beau!“
meniu prim"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~