Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 31
1. În tine, o, Iehova, m-am refugiat.
Să nu fiu făcut niciodată de ruşine.
Salvează-mă în dreptatea ta!
2. Pleacă-ţi urechea spre mine,
salvează-mă degrabă!
Fii pentru mine o fortăreaţă pe un loc stâncos,
o casă întărită, ca să mă salvezi!
3. Căci tu eşti stânca mea şi fortăreaţa mea;
de dragul numelui tău mă vei îndruma şi mă vei conduce.
4. Mă vei scoate din laţul pe care mi l-au întins în ascuns,
căci tu eşti fortăreaţa mea.
5. În mâna ta îmi încredinţez spiritul.
Tu m-ai eliberat, o, Iehova, Dumnezeul adevărului!
6. Îi urăsc pe cei ce urmează idoli deşerţi şi inutili.
Eu mă încred în Iehova.
7. Mă voi înveseli şi mă voi bucura datorită bunătăţii tale iubitoare,
pentru că ai văzut necazul meu,
ai ştiut despre strâmtorările sufletului meu
8. şi nu m-ai dat în mâna duşmanului.
Mi-ai pus piciorul într-un loc larg.
9. Îndură-te de mine, o, Iehova, căci sunt în mare strâmtorare!
Ochii, sufletul şi pântecele mi-au slăbit de supărare.
10. Căci viaţa mi se sfârşeşte în durere,
iar anii mei în suspin.
Din cauza nelegiuirii mele, puterea mi-a slăbit
şi oasele mi s-au topit.
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~