Citește Biblia TLM Iona capitolul 2
1. Atunci, dinăuntrul peştelui, Iona s-a rugat lui Iehova, Dumnezeul său,
2. şi a zis:
„În necazul meu am strigat către Iehova şi el mi-a răspuns.
Din pântecele Şeolului am strigat după ajutor
şi tu mi-ai auzit glasul.
3. Când m-ai aruncat în adâncuri, în inima mării,
apele m-au prins în vârtejul lor.
Toate talazurile şi valurile tale au trecut peste mine.
4. Şi eu am zis: «Am fost alungat dinaintea ochilor tăi!
Cum voi mai putea să văd templul tău sfânt?»
5. Apele m-au împresurat până la suflet, adâncul de ape m-a înghiţit.
Algele mi s-au împletit în jurul capului.
6. Am coborât până la temeliile munţilor,
zăvoarele pământului s-au închis deasupra mea pe timp indefinit.
Dar tu mi-ai ridicat viaţa din groapă, o, Iehova, Dumnezeul meu!
7. Când mi se sfârşea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Iehova.
Atunci rugăciunea mea a ajuns la tine, în templul tău sfânt.
8. Cei ce urmează idolii mincinoşi s-au îndepărtat de izvorul bunătăţii iubitoare.
9. Dar eu îţi voi aduce jertfe şi cuvinte de mulţumire.
Voi împlini făgăduinţa pe care am făcut-o. Salvarea este a lui Iehova!“
10. În cele din urmă, Iehova a dat poruncă peştelui şi acesta l-a vărsat pe Iona pe uscat.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~