Citește Biblia TLM Exodul capitolul 23

Setări Biblia
Num 14.11
În cele din urmă, Iehova i-a zis lui Moise: „Până când mă va dispreţui poporul acesta? Până când nu vor crede în mine, în pofida tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lor?
Ps 78.40-56
De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva lui în pustiu şi l-au mâhnit în deşert!
Efes 4.30
De asemenea, nu întristaţi spiritul sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost sigilaţi pentru ziua eliberării prin răscumpărare.
Evr 3.10-16
De aceea m-am dezgustat de această generaţie şi am zis: «Întotdeauna se rătăcesc în inimile lor şi n-au cunoscut căile mele».
Ex 32.34
Acum du-te şi condu poporul acolo unde ţi-am spus. Iată că îngerul meu va merge înaintea ta şi, în ziua în care voi aduce pedeapsa, cu siguranţă îi voi pedepsi pentru păcatul lor“.
Num 14.35
Eu, Iehova, am vorbit! În mod sigur aşa voi face cu toată adunarea aceasta rea, cu cei care s-au adunat împotriva mea: în pustiul acesta vor pieri, aici vor muri.
Deut 18.19
Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele, pe care le va spune el în numele meu, eu însumi îi voi cere socoteală.
Ios 24.19
Atunci Iosua a zis poporului: „Voi nu puteţi să-i slujiţi lui Iehova, căci el este un Dumnezeu sfânt, este un Dumnezeu care pretinde devoţiune exclusivă. El nu vă va ierta răzvrătirea şi păcatele.
Ier 5.7
Cum aş putea să te iert pentru lucrul acesta? Fiii tăi m-au părăsit şi jură pe ceea ce nu este Dumnezeu. Eu i-am săturat, dar ei tot au comis adulter; şi se duc cu grămada la casa unei prostituate.
Evr 3.11
Am jurat deci în mânia mea: «Nu vor intra în odihna mea»“.

Pagina 1 din 2
capitolul 23 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 23 >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 23 | FiiLumina
meniu prim
"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~