Citește Biblia TLM Isaia capitolul 27

Setări Biblia
11. Când lăstarii ei se vor usca, femeile care vor veni îi vor rupe şi le vor da foc. Căci nu este un popor cu pricepere. De aceea, Făuritorul lui nu va arăta îndurare faţă de el şi Cel ce l-a întocmit nu-i va arăta bunăvoinţă.
Deut 32.28
Căci sunt o naţiune fără minte şi nu este pricepere în ei. ;Isa 1.3
Taurul îşi cunoaşte bine cumpărătorul, iar măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu se poartă cu pricepere“. ;Ier 8.7
Până şi barza de pe cer îşi ştie bine timpul fixat. Turtureaua, lăstunul şi mierla neagră, da, fiecare respectă timpul când trebuie să se întoarcă. Dar poporul meu n-a ajuns să cunoască judecata lui Iehova“». ;Deut 32.18
Ai uitat Stânca aceasta care ţi-a devenit tată şi l-ai şters din minte pe Dumnezeu, care te-a adus în existenţă cu durerile naşterii. ;Isa 43.1-7
Şi acum, iată ce a spus Iehova, Creatorul tău, o, Iacob, şi Cel ce te-a întocmit, o, Israele: „Nu te teme, căci te-am răscumpărat! Te-am chemat pe nume, eşti al meu. ;Isa 44.2-24
Iată ce a spus Iehova, Făuritorul tău şi Cel ce te-a întocmit, care te-a ajutat încă din pântece: «Nu te teme, slujitorul meu Iacob, şi tu, Ieşurun, pe care te-am ales! ;
12. În ziua aceea, Iehova va bate roadele, de la cursul Fluviului până la valea Egiptului şi, astfel, veţi fi adunaţi unul câte unul, fii ai lui Israel.
13. În ziua aceea se va suna dintr-un corn mare, iar cei ce pier în ţara Asiriei şi cei risipiţi în ţara Egiptului vor veni şi se vor pleca înaintea lui Iehova pe muntele sfânt, în Ierusalim.
Isa 2.11
Ochii trufaşi ai omului pământean vor fi înjosiţi şi îngâmfarea oamenilor se va pleca. Numai Iehova va fi înălţat în ziua aceea. ;Mat 24.31
El îşi va trimite îngerii cu sunet puternic de trompetă şi ei îi vor aduna pe aleşii săi din cele patru vânturi, de la o margine la alta a cerurilor. ;Apoc 11.15
Şi al şaptelea înger a sunat din trompetă. În cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru şi al Cristosului său şi el va domni ca rege pentru totdeauna şi veşnic!“ ;

Pagina 2 din 2
capitolul 27 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 27 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~