Citește Biblia TLM Isaia capitolul 28
1. Vai de coroana măreaţă a beţivilor lui Efraim şi de floarea veştejită a podoabei lui de frumuseţe, care este pe capul văii mănoase a celor doborâţi de vin!
2. Iată că Iehova are pe cineva tare şi viguros. Ca o furtună cu tunete şi cu grindină, o furtună distrugătoare, ca o furtună cu tunete, cu ape puternice care se revarsă, el o va arunca la pământ cu forţă.
3. Coroanele măreţe ale beţivilor lui Efraim vor fi călcate în picioare.
4. Floarea veştejită a podoabei lui de frumuseţe, care este pe capul văii mănoase, va ajunge ca smochina timpurie, înaintea verii: când cineva se uită şi o vede, abia o ia în mână, că o şi înghite.
5. În ziua aceea, Iehova al armatelor va fi ca o coroană de împodobire şi ca o ghirlandă de frumuseţe pentru cei rămaşi din poporul său,
6. ca un spirit de dreptate pentru cel ce se aşază la judecată şi ca o putere pentru cei ce resping lupta de la poartă.
7. Dar şi ei s-au rătăcit din cauza vinului, se împleticesc din cauza băuturii ameţitoare. Preotul şi profetul s-au rătăcit din cauza băuturii ameţitoare, sunt buimaci din cauza vinului, se împleticesc din cauza băuturii ameţitoare, se rătăcesc în viziunile lor, şovăie în luarea deciziilor.
8. Căci toate mesele sunt pline de vărsături scârboase, nu mai este niciun loc curat.
9. „Cine va învăţa cunoştinţa şi cine va fi făcut să înţeleagă cele auzite? Cei înţărcaţi, cei îndepărtaţi de la sân?
10. Căci este «poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, sfoară de măsurat peste sfoară de măsurat, sfoară de măsurat peste sfoară de măsurat, puţin aici, puţin acolo».“
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~