Citește Biblia TLM Isaia capitolul 29
Isa 19.25pentru că Iehova al armatelor îi va binecuvânta, spunând: „Binecuvântat să fie poporul meu, Egiptul, şi lucrarea mâinilor mele, Asiria, şi moştenirea mea, Israelul!“
Isa 45.11Iată ce a spus Iehova, Sfântul lui Israel şi Cel ce l-a întocmit: „Întrebaţi-mă despre lucrurile care se vor întâmpla cu privire la fiii mei şi porunciţi-mi cu privire la lucrarea mâinilor mele!
Isa 60.21Toţi cei din poporul tău vor fi drepţi. Vor stăpâni ţara pe timp indefinit, vlăstarul sădit de mine, lucrarea mâinilor mele, pentru ca eu să fiu împodobit.
Efes 2.10Căci suntem lucrarea mâinilor sale şi am fost creaţi în unitate cu Cristos Isus pentru lucrări bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~