Citește Biblia TLM Isaia capitolul 9
1. Totuşi, negura nu va fi ca atunci când ţara era în necaz, ca în vremurile de altădată, când ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali erau dispreţuite. Mai târziu a fost onorată — calea de lângă mare, din regiunea Iordanului, Galileea naţiunilor.
2. Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină. Peste cei care locuiau în ţara umbrei adânci a strălucit lumina.
3. Tu ai înmulţit naţiunea, i-ai mărit bucuria. Se bucură înaintea ta cum se bucură la seceriş, cum se bucură cei ce împart prada.
4. Căci tu ai făcut bucăţi jugul poverii lor şi toiagul de pe umerii lor, nuiaua celui care îi obliga să muncească, întocmai ca în ziua Madianului.
5. Căci încălţămintea care calcă apăsat şi mantia tăvălită în sânge sunt bune de ars, vor fi înghiţite de foc.
6. Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat şi domnia princiară va fi pe umărul lui. El va fi numit Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinţ al Păcii.
7. Domnia princiară se va întinde până departe şi pacea nu va avea sfârşit pe tronul lui David şi în regatul său, ca să-l întărească şi să-l menţină prin justiţie şi prin dreptate, de acum şi pe timp indefinit. Iată ce va face zelul lui Iehova al armatelor.
8. Iehova a trimis împotriva lui Iacob un cuvânt, care a căzut asupra lui Israel.
9. Poporul va cunoaşte acest lucru, da, tot poporul, Efraim şi locuitorii Samariei, căci în trufia lor şi în neruşinarea inimii lor au spus:
10. „Au căzut cărămizile, dar vom construi cu piatră cioplită. Au fost doborâţi sicomorii, dar îi vom înlocui cu cedri“.
meniu prim"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~