Citește Biblia TLM Daniel capitolul 7

Setări Biblia
Apoc 20.4
Şi am văzut nişte tronuri şi pe cei ce stăteau pe ele. Şi lor li s-a dat putere să judece. Da, am văzut sufletele celor executaţi cu securea pentru mărturia pe care au depus-o despre Isus şi pentru că au vorbit despre Dumnezeu, da, sufletele celor care nu i se închinaseră nici fiarei, nici imaginii ei şi care nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână. Ei au revenit la viaţă şi au domnit ca regi cu Cristos o mie de ani.
Ps 90.2
Înainte să se fi născut munţii şi înainte ca tu să aduci în existenţă pământul şi solul roditor ca în durerile naşterii, din veşnicie în veşnicie tu eşti Dumnezeu.
Dan 7.13-22
M-am uitat în viziunile nopţii şi iată: cu norii cerurilor venea cineva ca un fiu al omului. El a primit permisiunea să intre la Cel Bătrân de Zile şi a fost adus aproape, înaintea Lui.
Ps 104.2
înfăşurându-te în lumină ca într-un veşmânt şi întinzând cerurile ca pe o pânză de cort.
Apoc 1.14
Capul şi părul lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, iar ochii lui erau ca o flacără de foc.
Ezec 1.15-16
În timp ce mă uitam la creaturile vii, iată că pe pământ, lângă creaturile vii, lângă fiecare creatură vie cu patru feţe, era o roată.
Pagina 1 din 1
capitolul 7 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 7 >> Citește Biblia TLM Daniel capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~