Citește Biblia TLM Leviticul capitolul 20
Cap 18Şi Iehova a continuat să-i vorbească lui Moise, zicând:
Lev Cap 18Şi Iehova a continuat să-i vorbească lui Moise, zicând:
Lev Cap 21Şi Iehova i-a mai zis lui Moise: „Vorbeşte-le preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: «Nimeni să nu se pângărească în mijlocul poporului său pentru un suflet mort.
Deut 12.31Tu să nu te porţi aşa faţă de Iehova, Dumnezeul tău, fiindcă ele au făcut pentru dumnezeii lor tot ce detestă Iehova, tot ce urăşte el, căci i-au ars în foc pentru dumnezeii lor chiar pe fiii şi pe fiicele lor.
Deut 18.10Să nu se găsească la tine nimeni care îşi trece fiul sau fiica prin foc, nimeni care ghiceşte, nimeni care practică magia, nimeni care caută semne prevestitoare, niciun vrăjitor,
2Imp 17.17şi-au trecut fiii şi fiicele prin foc, au practicat ghicitoria, au căutat semne prevestitoare şi s-au vândut ca să facă ce este rău în ochii lui Iehova, ca să-l mânie.
2Imp 23.10A făcut nepotrivit pentru închinare Tofetul, care se află în valea fiilor lui Hinom, pentru ca nimeni să nu-şi treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moloh.
2Cron 33.6Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiului lui Hinom, a practicat magia, a folosit ghicitoria, a practicat vrăjitoria şi a avut mediumuri şi prezicători. A făcut mult rău în ochii lui Iehova, ca să-l mânie.
Ier 7.31Au construit locurile înalte de la Tofet, care este în valea fiului lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc, lucru pe care nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă».
Ier 32.35Mai mult, au construit locurile înalte ale lui Baal, care sunt în valea fiului lui Hinom, ca să-şi treacă fiii şi fiicele prin foc pentru Moloh, lucru pe care eu nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă gândul ca ei să facă acest lucru dezgustător şi astfel să-l facă pe Iuda să păcătuiască».
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~