Citește Biblia TLM Mica capitolul 6
1Imp 16.25Omri a făcut ce este rău în ochii lui Iehova şi a ajuns să facă mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
Osea 5.11Efraim este asuprit, este zdrobit pe drept, pentru că s-a hotărât să meargă după vrăjmaşul lui.
1Imp 16.30Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău în ochii lui Iehova decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
1Imp 21.25Nimeni, absolut nimeni, n-a fost ca Ahab, care s-a vândut ca să facă ce este rău în ochii lui Iehova şi pe care l-a întărâtat Izabela, soţia lui.
2Imp 21.3Astfel, a construit din nou locurile înalte pe care le distrusese Ezechia, tatăl său, i-a ridicat altare lui Baal şi a făcut un stâlp sacru, aşa cum făcuse Ahab, regele lui Israel. S-a plecat în faţa întregii armate a cerurilor şi i-a slujit.
1Imp 9.8Şi casa aceasta va ajunge un morman de ruine. Toţi cei ce vor trece pe lângă ea vor privi înmărmuriţi, vor fluiera şi vor zice: «De ce a făcut Iehova aşa cu ţara şi cu casa aceasta?»
Ier 19.8Voi face din oraşul acesta o pricină de uimire şi ţinta fluierăturilor. Toţi cei ce vor trece pe lângă el se vor uita uluiţi şi vor fluiera văzând toate plăgile lui.
Isa 25.8El va înghiţi moartea pentru totdeauna. Domnul Suveran Iehova va şterge lacrimile de pe toate feţele. Va înlătura de pe tot pământul dispreţul poporului său, căci Iehova a vorbit.
Ier 51.51„Am fost făcuţi de ruşine, fiindcă am auzit batjocuri. Umilirea ne-a acoperit feţele, fiindcă nişte străini au venit împotriva locurilor sfinte ale casei lui Iehova.“
PlAdu-ţi aminte, o, Iehova, de ceea ce ni s-a întâmplat! Priveşte şi vezi batjocura noastră!
Pagina 1 din 1
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~