Citește Biblia TLM Zaharia capitolul 6
1. Apoi mi-am ridicat din nou ochii şi m-am uitat; şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi, iar munţii erau munţi de aramă.
2. La primul car erau cai roşii, iar la al doilea car, cai negri.
3. La al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car, cai pestriţi, bălţaţi.
4. Şi eu am luat cuvântul şi l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea, domnul meu?“
5. Iar îngerul a răspuns şi mi-a zis: „Acestea sunt cele patru spirite ale cerurilor care ies după ce s-au prezentat înaintea Domnului întregului pământ.
6. Cel la care sunt caii negri iese spre ţara de la nord, cei albi ies spre partea din spatele mării, iar cei pestriţi ies spre ţara de la sud.
7. Cei bălţaţi ies şi caută locurile unde să meargă, ca să cutreiere partea lor de pe pământ“. Apoi el a zis: „Duceţi-vă şi cutreieraţi pământul“. Şi ei au început să cutreiere pământul.
8. Atunci el a strigat către mine şi mi-a vorbit, zicând: „Priveşte, cei care ies spre ţara de la nord au făcut ca spiritul lui Iehova să se odihnească în ţara de la nord“.
9. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
10. „Să se ia ceva de la exilaţi, de la Heldai, de la Tobiia şi de la Iedaia, iar tu să te duci în ziua aceea şi să intri în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, cu aceştia, care au venit din Babilon.
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~