Citește Biblia TLM Numerele capitolul 20

Setări Biblia
11. Apoi Moise şi-a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit multă apă, iar adunarea şi animalele lor de povară au început să bea.
Ex 17.6
Iată că eu stau în faţa ta acolo, pe stâncă, la Horeb. Să loveşti stânca şi din ea va ieşi apă, iar poporul va putea să bea“. Şi Moise a făcut aşa sub ochii bătrânilor lui Israel. ;Deut 8.15
care te-a făcut să umbli prin pustiul cel mare şi înfricoşător, cu şerpi veninoşi şi scorpioni şi cu un pământ însetat şi lipsit de apă, care a făcut ca stânca de cremene să-ţi dea apă, ;1Cor 10.4
şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală. Căci ei au băut din stânca spirituală care-i urma, iar stânca aceea îl reprezenta pe Cristos. ;SMS
12. Mai târziu, Iehova le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Pentru că n-aţi arătat credinţă în mine ca să mă sfinţiţi înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veţi duce această congregaţie în ţara pe care le-o voi da“.
Num 27.14
pentru că v-aţi răzvrătit împotriva poruncii mele în pustiul Ţin, când a fost ceartă în adunare, şi nu m-aţi sfinţit înaintea ochilor lor la apele acelea. Acestea sunt apele de la Meriba, la Cades, în pustiul Ţin“. ;Deut 1.37
(Chiar şi pe mine s-a mâniat Iehova din cauza voastră, zicând: „Nici tu nu vei intra în ea. ;Deut 3.26
Însă Iehova era încă furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat, ci Iehova mi-a zis: «Destul! Să nu-mi mai vorbeşti niciodată de lucrul acesta! ;Deut 32.51
fiindcă nu v-aţi făcut datoria faţă de mine în mijlocul fiilor lui Israel, la apele de la Meriba, din Cades, în pustiul Ţin, şi fiindcă nu m-aţi sfinţit în mijlocul fiilor lui Israel. ;Lev 10.3
Şi Moise i-a zis lui Aaron: „Aşa a spus Iehova: «Să fiu sfinţit în mijlocul celor ce sunt aproape de mine şi să fiu glorificat în faţa întregului popor»“. Şi Aaron a tăcut. ;Ezec 20.41
Datorită miresmei odihnitoare, îmi voi găsi plăcerea în voi când vă voi scoate dintre popoare şi vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi; şi voi fi sfinţit prin voi sub ochii naţiunilor». ;Ezec 36.23
«Voi sfinţi numele meu cel mare, care era profanat printre naţiuni, pe care voi l-aţi profanat în mijlocul lor; şi naţiunile vor şti cu siguranţă că eu sunt Iehova», zice Domnul Suveran Iehova, «când voi fi sfinţit printre voi sub ochii lor. ;Ezec 38.16
Şi vei urca în mod sigur împotriva poporului meu, Israel, ca nişte nori care acoperă ţara. Lucrul acesta se va întâmpla la sfârşitul zilelor; da, te voi aduce împotriva ţării mele, ca să mă cunoască naţiunile când mă voi sfinţi prin tine înaintea ochilor lor, Gog!“» ;1Pet 3.15
Ci sfinţiţi-l pe Cristos ca Domn în inima voastră, fiind întotdeauna gata să prezentaţi o apărare înaintea oricui vă cere motivul speranţei voastre, făcând însă aceasta cu blândeţe şi respect profund. ;SMS
13. Acestea sunt apele de la Meriba, pentru că fiii lui Israel s-au certat cu Iehova, şi el a fost sfinţit în mijlocul lor.
Deut 33.8
Despre Levi a zis: „Tumimul şi Urimul tău sunt ale bărbatului care îţi este loial, pe care l-ai pus la încercare la Masa. Te-ai luptat cu el lângă apele de la Meriba, ;Ps 95.8
nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu, ;Ps 106.32
L-au provocat la mânie la apele de la Meriba, astfel că răul s-a abătut asupra lui Moise din cauza lor. ;SMS
14. După aceea, Moise a trimis mesageri de la Cades la regele Edomului: „Iată ce a spus fratele tău Israel: «Tu ştii bine toate necazurile care au venit peste noi.
Jud 11.16-17
Căci, atunci când a urcat din Egipt, Israel a mers prin pustiu până la Marea Roşie şi a ajuns la Cades. ;Deut 2.4
Porunceşte poporului: „Acum voi treceţi pe lângă hotarul fraţilor voştri, fiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar să aveţi mare grijă. ;Deut 23.7
Să nu-l urăşti pe edomit, fiindcă este fratele tău. Să nu-l urăşti pe egiptean, fiindcă ai fost locuitor străin în ţara lui. ;SMS
15. Părinţii noştri au coborât în Egipt şi am locuit în Egipt multe zile, dar egiptenii au început să ne facă rău nouă şi părinţilor noştri.
Gen 46.6
Şi şi-au luat şi turmele şi bunurile pe care le strânseseră în ţara Canaanului. În cele din urmă, Iacob şi toţi urmaşii lui împreună cu el au intrat în Egipt. ;Fapt 7.15
Iacob a coborât în Egipt. El a murit şi, la fel, strămoşii noştri, ;Ex 12.40
Şederea fiilor lui Israel, care au locuit în Egipt, a fost de patru sute treizeci de ani. ;Ex 1.11
Astfel, au pus peste ei responsabili cu munca forţată, ca să-i apese cu poveri, iar ei au construit pentru faraon oraşe-depozit: Pitom şi Ramses. ;Deut 26.6
Apoi egiptenii s-au purtat rău cu noi, ne-au asuprit şi ne-au pus la muncă grea de sclav. ;Fapt 7.19
Acesta s-a purtat cu viclenie faţă de neamul nostru şi i-a obligat pe taţi să-şi părăsească pruncii, ca aceştia să nu rămână în viaţă. ;SMS
16. În cele din urmă am strigat către Iehova, iar el ne-a auzit glasul, a trimis un înger şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că suntem în Cades, un oraş de la marginea teritoriului tău.
Ex 2.23
După multe zile, regele Egiptului a murit, dar fiii lui Israel au continuat să suspine din cauza sclaviei, să strige şi să se plângă, iar strigătele lor de ajutor din cauza sclaviei se înălţau până la adevăratul Dumnezeu. ;Ex 3.7
Iehova a adăugat: „Am văzut, într-adevăr, asuprirea poporului meu care este în Egipt şi am auzit strigătul lor pricinuit de cei ce îi obligă să muncească, deoarece cunosc bine durerile pe care le îndură. ;Ex 3.2
Atunci îngerul lui Iehova i s-a arătat într-o flacără de foc, în mijlocul unei tufe de mărăcini. În timp ce el privea, iată că tufa de mărăcini ardea cu vâlvătăi şi totuşi tufa de mărăcini nu se mistuia. ;Ex 14.19
Atunci îngerul adevăratului Dumnezeu care mergea înaintea taberei lui Israel a plecat şi s-a dus înapoia lor şi stâlpul de nor a plecat dinaintea lor şi a stat înapoia lor. ;Ex 23.20
Iată că trimit un înger înaintea ta, ca să te păzească pe drum şi să te aducă în locul pe care l-am pregătit. ;Ex 33.2
Voi trimite înaintea ta un înger şi îi voi izgoni pe canaaniţi, pe amoriţi, pe hetiţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi. ;SMS
17. Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin ţara ta. Nu vom trece prin ogoare sau prin vii şi nu vom bea apă din fântâni. Vom merge pe drumul regelui. Nu ne vom abate nici la dreapta, nici la stânga, până vom trece de teritoriul tău»“.
Num 21.22
„Lasă-mă să trec prin ţara ta! Nu ne vom abate prin ogoare sau prin vii. Nu vom bea apă din fântâni. Vom merge pe drumul regelui până vom trece de teritoriul tău“. ;Deut 2.27
«Îngăduie-mi să trec prin ţara ta! Voi merge numai pe drum. Nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga. ;SMS
18. Însă Edomul i-a zis: „Să nu treci pe la mine, căci am să-ţi ies înainte cu sabia!“
SMS
19. Dar fiii lui Israel i-au zis: „Vom urca pe drumul mare, iar dacă eu şi vitele mele vom bea din apa ta, îţi voi da preţul ei. Nu vreau nimic mai mult decât să trec cu piciorul“.
Deut 2.6-28
Să mâncaţi hrana pe care o veţi cumpăra de la ei cu bani şi să beţi apa pe care o veţi cumpăra de la ei cu bani. ;SMS
20. Dar el a zis: „Să nu treci!“ Şi Edomul i-a ieşit înainte cu mult popor şi cu mână tare.
Jud 11.17
Israel a trimis mesageri la regele Edomului, zicând: „Lasă-mă, te rog, să trec prin ţara ta“, dar regele Edomului n-a vrut să asculte. Şi au trimis şi la regele Moabului, dar nici el n-a vrut. Şi Israel a locuit la Cades. ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 20 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Numerele >> Citește Biblia TLM Numerele capitolul 20 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~