Citește Biblia TLM Marcu capitolul 16

Setări Biblia
1. Când a trecut sabatul, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat mirodenii ca să vină să-l ungă.
SMS
2. În prima zi a săptămânii, ele au venit foarte devreme la mormântul de amintire, după ce răsărise soarele.
SMS
3. Şi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormântul de amintire?“
SMS
4. Dar, când şi-au ridicat privirea, au văzut că piatra fusese rostogolită, deşi era foarte mare.
SMS
5. Când au intrat în mormântul de amintire, au văzut un tânăr aşezat în dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi s-au înspăimântat.
SMS
6. El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, care a fost ţintuit pe stâlp. El a fost sculat din morţi, nu mai este aici. Iată locul unde a fost pus!
SMS
7. Dar duceţi-vă şi spuneţi-le discipolilor săi şi lui Petru: «El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea, aşa cum v-a spus»“.
SMS
8. Astfel, după ce au ieşit, ele au fugit de la mormântul de amintire, căci le cuprinsese un tremur şi o emoţie puternică. Şi n-au spus nimănui nimic, pentru că le era frică.

ÎNCHEIERE SCURTĂ Unele manuscrise şi versiuni de dată recentă conţin după Marcu 16:8 următoarea încheiere scurtă: Dar le-au relatat pe scurt celor ce erau cu Petru toate lucrurile care li se porunciseră. După aceea, Isus însuşi i-a trimis de la răsărit la apus cu vestea sfântă şi nepieritoare a salvării veşnice.

ÎNCHEIERE LUNGĂ Unele manuscrise (A, C, D) şi versiuni (Vg, Syc,p) vechi adaugă următoarea încheiere lungă, pe care א, B, Sys, Arm o omit:
SMS

9. După ce s-a sculat din morţi devreme, în prima zi a săptămânii, i s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
SMS
10. Ea le-a dus vestea celor ce fuseseră cu el, căci erau întristaţi şi plângeau.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 16 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Marcu >> Citește Biblia TLM Marcu capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~