Citește Biblia TLM Romani capitolul 4
Isa 53.5-6Dar el era străpuns pentru fărădelegea noastră, era zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care trebuia să ne aducă pacea era asupra lui şi prin rănile sale suntem vindecaţi noi.
Rom 3.25Dumnezeu l-a prezentat ca ofrandă de împăcare prin credinţa în sângele lui. Aceasta a fost ca să-şi demonstreze propria dreptate, fiindcă ierta păcatele comise în trecut, când Dumnezeu arăta îngăduinţă.
Rom 5.6Într-adevăr, pe când eram încă slabi, Cristos a murit la timpul fixat pentru nişte oameni lipsiţi de pietate.
Rom 8.32El, care nu l-a cruţat nici chiar pe Fiul său, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da cu bunăvoinţă şi toate celelalte lucruri împreună cu el?
2Cor 5.21Pe cel ce n-a cunoscut păcatul, el l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim drepţi în ochii lui Dumnezeu prin intermediul lui.
Gal 1.4El s-a dat pe sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din actualul sistem rău, după voinţa Dumnezeului şi Tatălui nostru,
Evr 9.28tot aşa şi Cristos a fost oferit ca jertfă doar o dată, ca să poarte păcatele multora. Iar a doua oară când va apărea, nu va avea legătură cu păcatul, ci va fi văzut de cei care îl aşteaptă cu nerăbdare pentru salvare.
1Pet 2.24El însuşi a purtat păcatele noastre în corpul său, pe stâlp, ca să terminăm cu păcatele şi să trăim pentru dreptate. Şi „prin rănile lui aţi fost vindecaţi“.
1Pet 3.18De fapt, însuşi Cristos a murit o dată pentru totdeauna pentru păcate, un om drept pentru cei nedrepţi, ca să vă conducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în spirit,
1Cor 15.17Mai mult decât atât, dacă Cristos nu a fost sculat din morţi, credinţa voastră este zadarnică: voi sunteţi încă în păcatele voastre.
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~