Citește Biblia TLM 2 Tesaloniceni capitolul 2
1. Totuşi, fraţilor, în ce priveşte prezenţa Domnului nostru Isus Cristos şi strângerea noastră la el, vă rugăm
2. să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici tulburaţi de nişte declaraţii inspirate, de vreun mesaj verbal sau de vreo scrisoare, despre care se spune că ar fi de la noi şi potrivit căreia ziua lui Iehova a venit.
3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, pentru că ea nu va veni până nu va veni mai întâi apostazia şi nu se va dezvălui omul nelegiuirii, fiul distrugerii.
4. El se împotriveşte şi se înalţă mai presus de oricine se numeşte „dumnezeu“ sau de orice obiect de închinare şi, astfel, se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se drept un dumnezeu.
5. Nu vă amintiţi că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
6. Iar acum ştiţi ce îl opreşte să se dezvăluie la timpul lui potrivit.
7. Este adevărat că această nelegiuire, care este un mister, lucrează deja, dar numai până când ceea ce acum îl opreşte va fi înlăturat din cale.
8. Atunci, într-adevăr, se va dezvălui cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu spiritul gurii sale şi îl va reduce la nimic prin manifestarea prezenţei sale.
9. Dar prezenţa celui nelegiuit este prin lucrarea lui Satan, cu toate faptele de putere, cu semne şi minuni mincinoase,
10. cu nedreptate şi toate amăgirile pentru cei care pier, ca răsplată pentru că n-au primit iubirea adevărului ca să fie salvaţi.
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~