Citește Biblia TLM 2 Tesaloniceni capitolul 2

Setări Biblia
Ioan 8.41
Voi faceţi faptele tatălui vostru“. Ei i-au zis: „Noi nu ne-am născut din fornicaţie. Avem un singur Tată, pe Dumnezeu“.
Efes 2.2
în care umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării.
Apoc 18.23
lumina lămpii nu va mai străluci niciodată în tine, iar glasul mirelui şi al miresei nu se va mai auzi niciodată în tine! Pentru că negustorii tăi voiajori erau oamenii de seamă ai pământului, fiindcă toate naţiunile au fost induse în eroare prin practicile tale spiritiste.
Deut 13.1
Dacă un profet sau un visător care a avut un vis se ridică în mijlocul vostru şi îţi prezintă un semn sau o minune
Mat 24.24
Căci se vor ridica Cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni ca să-i inducă în eroare, dacă s-ar putea, chiar şi pe cei aleşi.
Apoc 13.13
Ea face semne mari, făcând chiar să coboare foc din cer pe pământ, sub privirile oamenilor.
Apoc 19.20
Şi fiara a fost prinsă şi, împreună cu ea, profetul fals care a făcut în faţa ei semnele prin care i-a indus în eroare pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce se închină imaginii ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în lacul de foc ce arde cu sulf.
Pagina 1 din 1
capitolul 2 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 2 >> Citește Biblia TLM 2 Tesaloniceni capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~